Podul de la Giurgiu, dintre România și Bulgaria, va fi închis în perioada 21-23 octombrie pentru efectuarea de teste de siguranță, necesare înainte de recepționarea lucrărilor, iar lucrările de reabilitare a părții române vor fi finalizate în curând, potrivit unui comunicat publicat joi de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR).
Fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, a anunțat în luna mai că lucrările de reabilitare ale podului vor fi finalizate în luna noiembrie a acestui an, scrie News.ro.
Lucrările sunt în mare întârziere, în condițiile în care ar fi trebuit să se încheie în primăvara acestui an.
Podul va fi închis în perioada 21 - 23 octombrie, în prima parte a zilei, în intervalul orar 07:25 – 12:20, pentru a fi efectuate teste de siguranță.
CITEȘTE ȘI PSD îl cheamă la raport pe Mișu Negrițoiu: prețul maxim pentru RCA aruncă povara pe cetățeni. Tariful controlat ar putea muri prematur”Având în vedere că lucrarile pe podul de la Giurgiu se aproprie de etapa finală, în urmatoarele trei zile, vineri, sâmbătă și duminică se vor efectua încercări statice și dinamice necesare testării siguranței podului. Aceste teste sunt necesare și obligatorii înainte de recepționarea lucrărilor și fac apel la toți cei care tranzitează DN 5 înspre Bulgaria să respecte aceste restricții și să dea dovadă de înțelegere”, a declarat directorul general al CNAIR, Cătălin Homor.
Contractul de reabilitare a podului a fost atribuit în octombrie 2014 asocierii Collini Lavori SpA - Tecnic Consulting Engineering, iar durata de execuție era de 16 luni.