CCR admite existența conflictului juridic între Ministerul Public și Guvern pe tema anchetei privind OUG 13

CCR admite existența conflictului juridic între Ministerul Public și Guvern pe tema anchetei privind OUG 13
scris 27 feb 2017

Curtea Constituțională a admis, luni, că există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Sesizarea în acest sens a fost făcută de către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

”Există conflict juridic între autorități când o putere își arogă competențe, puteri care revin altei puteri”, a declarat Valer Dorneanu, conform News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Președintele CCR consideră că, în cazul dezbătut de Curte, este vorba de un asemenea conflict juridic. ”DNA a început o acțiune care s-a marcat prin descinderi la MJ, audieri de la cel mai mic la cel mai mare în legătură în felul în care s-a adoptat un act normativ. El se aprobă în anumite condiții și este o putere delegată din partea autorității legislative (...) DNA s-a apucat să vadă în ce măsură s-au îndeplinit condițiile unei OUG, dacă s-au primit toate avizele, lucruri care exced competențelor DNA”, a spus Dorneanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Tranzacție: Grupul de restaurante Divan a fost vândut CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul de restaurante Divan a fost vândut

El a precizat că verificarea respectării condițiilor de adoptare a unei ordonanțe de urgență revine Curții Constituționale, nu DNA și că a fost încălcat dreptul Guvernului de a decide oportunitatea legiferării. Dorneanu a invocat și un document al Comisiei de la Veneția care amintește că ”procedurile penale nu ar trebui folosite pentru a sancționa neînțelegeri politice”.

”Considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului și s-au deteriorat relațiile care trebuie să existe între autoritățile legislativă, executivă și judecătorească”, a mai spus Dorneanu.

viewscnt
Afla mai multe despre
ccr
guvern
oug 13