Bucureștenii pot vedea, duminică, felul în care arată stațiile de metrou dar și spațiile tehnice care nu vor fi accesibile publicului de pe Magistrala 5, care ar urma să lege cartierul Drumul Taberei de centrul Capitalei.
”Aveți ocazia să vedeți câteva dintre stații. Procentul este între 90 și 100% de finalizare. Speram să vă placă. E interesant sa vedeți cum arată o stație aflată în lucru”, a spus Marin Aldea, directorul general al Metrorex la începerea turului, citat de News.ro.
În subteran, lucrările sunt gata în proporție de 80 la sută. Șinele pe care va circula metroul nu sunt montate și nici cablurile de înaltă tensiune.
Bucureștenii pot vizita, până duminică la ora 15.00 viitoarele stații de metrou Orizont, Favorit și Drumul Taberei 34, care vor face parte din Magistrala 5, pe secțiunea Râul Doamnei - Eroilor.
CITEȘTE ȘI Unele curse ale Lufthansa ar putea fi anulate și duminică, chiar dacă greva piloților se va încheiaVizitatorii pot vedea și tunelul de legătură între stațiile Favorit și Drumul Taberei 34, cu intrarea/ieșirea prin stația Favorit, într-o “excursie” de 45 de minute.
Proiectul Magistrala 5 de metrou - Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiței va avea o lungime totală de 7 kilometri, un număr de 10 stații și un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.