Statele Unite au înăsprit sancțiunile împotriva lui Evgeni Prigozin, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin acuzat că a încercat să se amestece în alegerile prezidențiale americane din 2016, afirmând că a încercat și să intervină în alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc anul trecut, transmite Reuters.
Prigozin a fost inculpat în cadrul investigației consilierului special Robert Mueller legată de amestecul în alegerile din 2016, fiind acuzat că a orchestrat Internet Research Agency, o ”fermă de troli” care a încercat să ajute la alegerea președintelui Donald Trump, scrie News.ro.
Departamentul Trezoreriei a anunțat luni că impune noi restricții împotriva activelor lui Prigozin, între care un yacht și mai multe avioane private, pentru că a încercat să influențeze și alegerile de la jumătatea mandatului din 2018.
CITEȘTE ȘI Deși s-a gândit să promoveze aplicația 112 abia după tragedia de la Caracal, puterea merge acum mai departe: Telefoanele care nu au preinstalată aplicația STS nu vor mai putea fi comercializateTrezoreria a precizat că nu există indicii că Prigozin a reușit să compromită vreo infrastură de alegeri pentru a împiedica votarea sau a influența numărătoarea voturilor.
Prigozin, descris uneori de presa din Rusia drept ”bucătarul” lui Putin, pentru că deține o afacere de catering care a organiza banchete pentru Putin și alte figuri politice, a fost acuzat de procurori că ar controla Concord Management and Consulting, o firmă care a contribuit la coordonarea activităților de propagandă pentru susținerea lui Trump.
Avocații firmei Concord au negat acuzațiile.
Trezoreria a mai anunțat că impune sancționi împotrvia a șase membri ai Internet Research Agency: Dzeihun Nasimi Ogli Aslanov, Mihail Leonidovici Burchik, Vadim Vladimirovici Podkopaev, Vladimir Dmitrievici Venkov, Igor Vladimirovici Nesterov și Denis Igorevici Kuzmin.