LIVE TEXT Putin a ordonat armatei ruse să intre în teritoriile separatiste din Ucraina. Joe Biden a anunțat sancțiunile americanilor pentru Rusia

LIVE TEXT Putin a ordonat armatei ruse să intre în teritoriile separatiste din Ucraina. Joe Biden a anunțat sancțiunile americanilor pentru Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 feb 2022

23.02 - 8.48 Donald Trump a văzut "geniu" în strategia președintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden.

Ora 23.27 Premierul britanic Boris Johnson cere UEFA să mute finala Champions League din Sankt Petersburg.

Urmărește-ne și pe Google News

Ora 22.14 Un convoi militar cu peste 100 de camioane cu soldați a fost văzut de martori în Rusia îndreptându-se spre granița cu Ucraina, în regiunea Belgorod.

Ora 22.07 Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a anunțat că a anulat întâlnirea programată cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Ora 21.28 Guvernul rus nu se va mai putea împrumuta pe piețele din Vest, a anunțat președintele american Joe Biden.

El atenționează că Rusia vrea să cucerească cât mai multe teritorii, fiind nevoie de un răspuns ferm din partea Occidentului pentru a preveni invazia la scară largă.

"Impunem sancțiuni dure, mai dure decât în 2014, și suntem pregătiți să impunem și altele I-am spus lui Putin față în față că vom impune sancțiuni
Sancționăm 2 bănci mari: VEB și banca militară. Interzicem accesul Rusiei la piețele financiare din Vest, SUA și Europa. Lucrăm cu Germania ca Nord Stream 2 să nu pornească. Vom continua să furnizăm arme defensive Ucrainei. Am autorizat azi noi mutări de trupe în statele baltice: Estonia, Letonia și Lituania

Credem că Rusia este abia la începutul invaziei în Ucraina, chiar dacă sper să greșesc. Forțele Rusiei au rămas în Belarus ca să lovească in Nord, vasele rusești sunt amplasate pentru a lovi din Sud. Armata rusă a dus la graniță rezerve mari de sânge, de care are nevoie doar într-un rzăboi", a spus Biden.

Noi sancțiuni, mai mari, vor fi introduse dacă Rusia își continuă acțiunile.

 

Ora 21.18 Rusia a anunțat oficial că a stabilit relații diplomatice cu cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei a căror independență a fost recunoscută de către președintele rus Vladimir Putin.

Moscova și ''republicile'' separatiste Donețk și Lugansk, nerecunoscute de comunitatea internațională, au convenit asupra ''stabilirii de relații diplomatice'', a anunțat Ministerul de Externe rus.

Ora 20.54 Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul său britanic, Liz Truss, despre situația de securitate regională, inclusiv despre crearea grupului de luptă NATO din România. Cei doi "au agreat continuarea contactelor bilaterale strânse și a cooperării la nivel aliat în vederea adaptării răspunsului NATO și al statelor aliate la actualele evoluții de securitate, inclusiv prin crearea grupului de luptă în România".

Ora 20.51 Statele Unite condamnă „cea mai recentă invazie” a Ucrainei de către Rusia, dar vor să mențină deschis canalul diplomatic pentru „prevenirea ca acest conflict să meargă mai departe”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

„Cea mai recentă invazie rusă amenință pacea, securitatea și prosperitatea Ucrainei și a comunității transatlantice”, a spus Austin în timp ce îl primea pe ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba la Pentagon.

„Vom continua să cooperăm strâns cu dumneavoastră și vom rămâne în ton cu aliații și partenerii noștri pentru a încerca să găsim o modalitate de a preveni continuarea conflictului”, a spus acesta.

Ora 20.45 Consiliul permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a reiterat sprijinul său pentru Kiev, în cadrul unei reuniuni a reprezentanților săi la Viena.

Ora 20.41 Rusia a decis să-și evacueze personalul diplomatic din Ucraina, a anunțat Ministerul de Externe rus.

„Din 2014, Ambasada Rusiei la Kiev și Consulatele Generale ale țării noastre la Odesa, Liov și Harkov au fost supuse unor atacuri repetate. În mod regulat, s-au organizat provocări împotriva Centrului Rus pentru Știință și Cultură din Kiev, s-au adus prejudicii sănătății președintelui său și s-au produs prejudicii asupra proprietății Centrului. De asemenea, diplomații ruși au devenit obiectul unor acțiuni agresive. Au primit amenințări cu violență fizică. Mașinile lor au fost incendiate. Contrar obligațiilor ce le revin în temeiul Convențiilor de la Viena privind relațiile diplomatice și consulare, autoritățile de la Kiev nu au reacționat la ceea ce se întâmplă", transmite Ministerul rus de Externe.

Ora 20.07 Premierul francez, Jean Castex, a afirmat, în cadrul Adunării Naționale a Franței, că eforturile diplomatice ale președintelui Emmanuel Macron de a detensiona conflictul dintre Rusia și Ucraina nu au avut „un succes substanțial".

„Franța, prin președintele Republicii, nu a scutit niciun efort pentru a se asigura că dialogul și diplomația vor prevala. Aceste eforturi nu au avut un success substanțial", a declarat premierul Castex.

Macron a fost foarte activ în medierea conflictului dintre Rusia, Ucraina și Occident de la izbucnirea ultimei crize dintre Ucraina și Rusia.

Decizia lui Putin de a recunoaște independența celor două regiuni separatiste pro-ruse din estul Ucrainei i-a determinat pe unii oficiali francezi să conteste eforturile anterioare ale lui Macron.

Ora 19.55 Banca Centrală a Rusiei a dat asigurări că este pregătită să doptae toate măsurile necesare pentru a sprijini stabilitatea financiară, în condițiile în care activele rusești sunt afectate de escaladarea tensiunilor geopolitice.

Rubla a atins cel mai scăzut nivel din ultimii aproape doi ani, după ce președintele Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste pro-ruse Lugansk și Donețk din estul Ucrainei și a ordonat trupelor ruse "să mențină pacea" în aceste teritorii, sfidând Occidentul și alimentând temerile privind izbucnirea unui război.

Deprecierea severă a rublei ar urma să alimenteze inflația deja ridicată, una dintre principalele temeri ale cetățenilor ruși.

"Banca Centrală a Rusiei ține sub control evoluția situației de pe piața financiară și este pregătită să ia toate măsurile necesare pentru a sprijini stabilitatea financiară", se arată într-un comunicat al instituției.

De asemenea, Banca Rusiei a anunțat atenuarea unor cerințe impuse instituțiilor financiare, astfel încât creditorilor li se va permite să folosească valoarea din 18 februarie a acțiunilor și a bondurilor din portofoliile lor, la raportările financiare pe care le vor face până în octombrie.

"Volatilitatea va crește semnificativ în cazul unor noi sancțiuni și ar fi util ca Banca Centrală a Rusiei să ia în considerare intervențiile valutare, la un anumit moment", a apreciat Egor Susin, director în cadrul Gazprombank Private Banking.

"Banca Centrală are ratele dobânzilor și intervențiile în arsenalul său", spune Evgeny Suvorov, economist la CentroCreditBank.

Ora 19.50 Ucraina le-a cerut statelor occidentale să-i furnizeze mai multe arme și, de asemenea, garanții pentru o viitoare aderare a ei la UE, pentru a o susține astfel în fața Rusiei.

''I-am trimis ministrului britanic de externe o scrisoare pentru a-i cere arme defensive suplimentare pentru Ucraina'', a declarat, la Washington, ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, precizând că le va înainta aceeași solicitare și interlocutorilor săi americani.

''Vom mobiliza lumea întreagă pentru a obține tot ce ne trebuie pentru a ne consolida capacitatea de apărare'', a susținut Kuleba.

De asemenea, a continuat el, Kievul a cerut ''Uniunii Europene să lase la o parte orice ezitare, orice reticență și tot scepticismul care există în capitalele europene și să ofere Ucrainei promisiunea viitoarei sale aderări'' la blocul comunitar.

Ora 19.25 Comisia Europeană a decis ca toți membrii Dumei de Stat ai Rusiei, care au votat intervenția militară în Ucraina, să fie incluși pe lista de sancțiuni, cu interzicerea vizelor, alături de 27 de persoane și entități, inclusiv bănci.

Rusia nu se mai poate împrumuta în Europa, fiind pregătite sancțiuni și împotriva Belarus, care susține Rusia. UE a limitat astfel accesul Rusiei la piețele financiare ale Uniunii.

UE va interzice, de asemenea, comerțul cu regiunile separatiste,

În funcție de "comportamentul rusesc" vor fi introduse noi sancțiuni, au anunțat oficialii UE.

„Am convenit asupra unui prim pachet de sancțiuni în unanimitate”, a anunțat șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, după întâlnirea a 27 de miniștri de externe de la Paris.

Aceste sancțiuni „vor răni foarte tare Rusia”, a adăugat șeful diplomației UE, Josep Borrell. 

Ora 19.22 Parlamentul României a decis să se reunească pe 1 martie pentru adoptarea unei declarații politice de susținere a independenței Ucrainei.

Ora 19.19 Recunoașterea așa-numitelor Republică Populară Donețk și Republică Populară Lugansk de către Federația Rusă ruinează eforturile pentru dezescaladarea conflictului din Ucraina și conduce la sporirea tensiunilor în întreaga regiune, a transmis președintele bulgar, Rumen Radev.

O soluție durabilă la această criză nu poate fi găsită prin încălcarea dreptului internațional sau prin mijloace militare, a arătat Radev.

Ora 19.12 Rusia va acorda "republicilor populare" Donețk și Lugansk sprijin militar, a declarat președintele rus Vladimir Putin, la scurt timp după ce senatorii ruși au aprobat cererea sa pentru trimiterea de trupe ruse în Donbas.

Ora 18.57 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, susține că Ucraina ar putea să aibă nucleare, iar Rusia se simte amenințată.

„Pentru ei ar fi extrem de ușor să aibă arme nucleare, spre deosebire de altă țări. Nu pot să îmbogățească uraniul, dar aici e vorba de anumite echipamente. Nu este o problemă pe care Ucraina să nu o poată rezolva. Aceste potențiale arme nucleare, există rachete sovietice care pot ajunge la câteva sute de kilometri. Chiar dacă Ucraina va avea arme nucleare tactice, ar fi o amenințare la adresa Rusiei. Este o amenințare și noi așa o vedem”, a declarat Putin.

Ora 18.34 Ucraina vrea să lanseze în aprilie discuții cu Fondul Monetar Internațional privind un nou program, pentru a reasigura piețele, afectate de tensiunile cu Rusia, a afirmat guvernatorul Băncii Centrale, Kyrylo Shevchenko.

Ora 18.31 Decizia Rusiei de a recunoaște cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei afectează orice șansă de a găsi o soluție pentru conflict, iar criza actuală a fost creată exclusiv de Rusia, a declarat secretaul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Toate indiciile arată că Rusia continuă să planifice un atac la scară largă în Ucraina, a mai spus acesta.

"Este cel mai periculos moment pentru securitatea europeană din generația noastră. Toate indiciile arată că Rusia continuă să planifice un atac la scară largă în Ucraina. Au promis că se vor retrage, au adus și mai mulți soldați. Rusia are peste 150.000 de soldați în apropiere de Ucraina Aceste forțe sunt gata de luptă. Sunt trupe, dar și vehicule, tancuri, drone, sisteme pentru război electronic. Am crescut gradul de pregătire a forțelor NATO, dar nu le-am desfășurat în teren. Rusia a făcut exact ceea ce am avertizat - a crescut forța militară în jurul Ucrainei, iar recunoașterea celor două republici se adaugă la acest comportament amenințător", a spus oficialul NATO.

 

Ora 18.29 Consiliul Federației Ruse, camera superioară a Parlamentului de la Moscova, a aprobat cererea lui Vladimir Putin de a trimite militari ruși pentru a-i sprijini pe separatiștii din Donețk și Lugansk a căror independență a recunoscut-o luni.

Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Nikolai Pankov, a citit cererea liderului de Kremlin, susținând că „la granițele republicilor populare Donețk și Lugansk, a fost desfășurată o armată ucraineană de 60.000 de militari”.

Parlamentarii au aprobat cererea cu unanimitate, respectiv 153 de voturi.

Ora 18.22 Liderul partidului conservator aflat la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a declarat că sancțiunile împotriva politicii Moscovei la adresa Ucrainei ar trebui să-l vizeze direct pe președintele Vladimir Putin și pe oligarhii ruși.

Ora 18.11 Casa Albă a salutat decizia Germaniei de a opri proiectul conductei Nord Stream 2, menit să livreze gaz rusesc în Europa.

Ora 18.04 Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la recunoașterea de către Rusia a celor două republici autoproclamate din estul Ucrainei, avertizând că „o escaladare militară ar crește semnificativ riscul unor încălcări grave ale drepturilor omului”.

Ora 17.54 Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, senatorul Cristian Chirteș, a afirmat, după întâlnirea Comisiei cu directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, că starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuțiile legale ale SRI este una stabilă.

El a arătat că, din perspectiva SRI, "principalele riscuri de securitate în contextul dat și care s-au amplificat în ultima perioadă sunt: atacurile cibernetice (...); acțiunile de spionaj derulate de către serviciile secrete ostile României; sporirea agresiunilor informaționale, iar aici vorbim de dezinformare și fakenews".

Ora 17.45 Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a hotărât împreună cu omologul polonez, Andrzej Duda, organizarea, vineri, la Varșovia, a unui summit extraordinar al Formatului București 9 (B9), în contextul situației de securitate din regiune.

"Am discutat astăzi cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, despre situația gravă de securitate din regiunea Mării Negre, ca urmare a acțiunilor Rusiei, care încalcă flagrant dreptul internațional. În consecință, am hotărât să organizăm vineri, 25 februarie, la Varșovia, un summit extraordinar al Formatului București 9 (B9), pentru a coordona răspunsul nostru și pentru a ne demonstra unitatea. Suntem alături de Ucraina!", a transmis șeful statului.

Ora 17.40 Republica Belarus plănuiește să cumpere elicoptere militare, avioane de luptă și sisteme de apărare antirachetă din Rusia în următorii ani, a declarat președintele belarus, Aleksandr Lukașenko.

Belarus vrea să își intensifice cooperarea militară cu Rusia pentru a-și îmbunătăți capabilitățile de apărare, în contextul escaladării tensiunilor în Europa, după ce Moscova a recunoscut independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei.

Ora 17.29 Finala UEFA Champions League din acest an ar trebui să se dispute în Rusia, pe stadionul Gazprom Arena, din Sankt Petersburg, pe 28 mai. Forul continental ia însă în considerare schimbarea gazdei finalei, în cazul în care conflictul dintre Ucraina și Rusia va escalada.

Ora 17.20 Ungaria va desfășura trupe în apropierea frontierei ucrainene, parțial ca pregătire pentru activități umanitare, a anunțat ministrul ungar al Apărării, Tibor Benko, în timp ce premierul ungar Viktor Orban l-a asigurat într-o convorbire telefonică pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de sprijinul Ungariei față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Ora 17.05 Uniunea Europeană este pe cale să-și activeze echipa de reacție rapidă la atacuri cibernetice pentru a ajuta Ucraina să facă față atacurilor rusești, a anunțat Lituania, liderul unității.

Ora 16.44 Rusia nu intenționează ”pentru moment” să desfășoare forțe în teritoriile separatiste proruse din estul Ucrainei, însă va face acest lucru în cazul unor ”amenințări”, susține adjunctul ministrului rus de Externe, Andrei Riabkov.

Ora 16.33 Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat că România poate primi peste 500.000 de refugiați, în cazul unui conflict în Ucraina.

Ora 16.28 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susține că populația României "poate să stea liniștită" deoarece, chiar dacă conflictul din Ucraina va escalada, "asta nu înseamnă că va fi un război pe teritoriul nostru".

Întrebat care ar putea fi cel mai rău scenariu pentru România, ministrul Apărării a răspuns:

"În momentul în care ar fi un conflict armat generalizat în estul graniței noastre și ar fi alte efecte de factură economică, de factură socială, cele legate de război electronic, care nu are granițe și se poate extinde, deci tot ceea ce ar însemna o situație de urgență, am simulat interinstituțional. Există un comitet care funcționează, tot timpul se întâlnesc, în fiecare zi, pe această temă cu nivelul pregătirii. Acest lucru a fost pentru prima dată când a fost un fel de cronică a unei morți anunțate, ca să folosesc o sintagmă literară, și atunci de săptămâni întregi ne pregătim".

El a spus că la acest moment există condițiile pentru un conflict armat, dar și speranța unei dezescaladări în regiune.

"Există condiții și pentru un conflict armat, foarte multe condiții, dar nu se știe. Să sperăm că încă vor continua să vorbească diplomații, nu militarii. (...) Federația Rusă folosește diplomația și în scopul de a influența, de a manipula, pentru că în același timp se declară că se retrag forțe și că există aproape un calendar de retragere și se acționează și militar, dar există speranță pentru că s-a convocat, încă nu știm chiar data, dar în scurt timp va avea loc și un comitet NATO-Rusia, care nu era programat pentru că este ca urmare a discuției din ultima vreme".

Ora 16.23 Norvegia, care nu este membră a Uniunii Europene (UE), a anunțat că se va ralia viitoarelor sancțiuni ale UE împotriva Rusiei în contextul crizei ucrainene.

Ora 16.09 Cel mai înalt diplomat american aflat în Ucraina, Kristina Kvien, a declarat că acțiunile președintelui rus Vladimir Putin amenință ordinea globală și că se bazează pe afirmații „delirante”.

„Am auzit cu toții discursul pe care președintele Putin l-a susținut ieri. Afirmațiile sale revoltătoare despre Ucraina și poporul ucrainean au fost delirante, reflectând o viziune ce amintește nu de un lider mondial, ci de unul dintre cei mai răi dictatori din istoria Europei”, a afirmat ea.

Ora 15.50 Germania ar putea trimite mai multe trupe în Lituania, țară membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), după ce Federația Rusă a recunoscut oficial independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, a declarat ministrul german al Apărării.

Ora 15.23 Președintele Klaus Iohannis a avut o discuție telefonică cu omologul polonez, Andrzej Duda, cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre.

"Am avut, astăzi, o discuție telefonică substanțială cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, cu privire la situația gravă de securitate din regiunea Mării Negre în urma acțiunilor Rusiei care încalcă grav dreptul internațional și măsurile comune care urmează să fie luate în cadrul NATO și în formatul București 9", a transmis Iohannis.

Ora 15.05 Rusia riscă, prin acțiunile sale în Ucraina, să relanseze dezbaterea asupra unei eventuale aderări a Finlandei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a atenționat președintele finlandez.

El a spus că nu știe dacă actuala criză ucraineană a apropiat Helsinki de o aderare la NATO, dar că a constatat că ea a relansat dezbaterea cu privire la acest subiect în țara sa.

"Avem o dezbatere activă asupra aderării la NATO și ea (dezbaterea) va fi în mod sigur și mai activă dacă Rusia ne dă motive", a atenționat liderul finlandez. "Nu pot spune dacă noi suntem mai aproape" sau nu de o aderare. "Discuția este în curs", a mai spus Niinistö.

Ora 14.57 Președintele Vladimir Putin a afirmat că Rusia respectă suveranitatea altor republici ex-sovietice, iar Ucraina constituie o excepție deoarece se află sub control străin.

Putin susține că nu vrea să reconstruiască un imperiu și că a anticipat că vor exista "speculații" privind o astfel de intenție a Rusiei, deși nu este adevărat.

”Am prevăzut că vor exista speculații cum că Rusia se pregătește să reconstituie un imperiu. Absolut, nu asta nu e realitatea”, susține Putin.

Ora 14.54 5 bănci din Rusia și 3 oligahi ruși au conturile blocate în Marea Britanie, a anunțat premierul Boris Johnson.

Băncile vizate sunt Rossiya, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank și The Black Sea Bank. Activele deținute de aceste bănci în Marea Britanie vor fi înghețate, ceea ce înseamnă că respectivele entități financiare ruse nu le mai pot folosi în tranzacții.

Cei trei oligarhi sancționați sunt frații Igor și Boris Rotenberg (SMP Bank) și Ghenadi Timcenko (Volga Group). Aceștia nu vor mai putea călători în Marea Britanie.

Ora 14.51 Decizia Federației Ruse de a recunoaște ca entități independente și de a trimite trupe rusești în anumite zone din regiunile Donețk și Lugansk ale Ucrainei este ilegală și inacceptabilă. Totodată, încalcă dreptul internațional, integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, propriile angajamente internaționale ale Rusiei și escaladează și mai mult criza existentă, este transmis printr-un comunicat comun al Comisiei Europene și al Consiliului European.

Ambii președinți salută unitatea constantă a statelor membre și determinarea lor de a reacționa cu fermitate și rapiditate la acțiunile ilegale ale Rusiei, în strânsă coordonare cu partenerii internaționali.

O reuniune informală a miniștrilor de Externe ai UE, prezidată de Înaltul Reprezentant, va avea loc marți, la ora 16:00. Ulterior, un prim pachet de sancțiuni va fi depus, oficial, mai târziu, în această după-amiază.

Organismele competente se vor reuni, apoi, pentru a finaliza, fără întârziere, conținutul pachetului.

Pachetul conține următoarele propuneri:

- îi vizează pe cei care au fost implicați în decizia ilegală;

- vizează băncile care finanțează operațiuni militare rusești și alte operațiuni în acele teritorii;

- vizează capacitatea statului și guvernului rus de a accesa capitalul, precum și piețele și serviciile financiare ale UE, de a limita finanțarea politicilor agresive și de tensionare a conflictului

- vizează comerțul din cele două regiuni separatiste către și dinspre UE, pentru a se asigura că cei responsabili simt în mod clar consecințele economice ale acțiunilor lor ilegale și agresive.

UE este pregătită să adopte măsuri suplimentare într-o etapă ulterioară, dacă este necesar, în lumina evoluțiilor ulterioare.
Ambii președinți, susținuți de Înaltul Reprezentant, continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile de pe teren și să se consulte cu ceilalți colegi lideri ai UE, precum și cu omologii internaționali.

Uniunea rămâne pe deplin solidară cu Ucraina și unită în sprijinul suveranității și integrității sale teritoriale.

”Suntem alături de Ucraina și vom continua să sprijinim statul ucrainean și poporul său”, se arată în finalul comunicatului..

Ora 14.48 Deputații ruși au aprobat în ritm alert un acord semnat de către președintele rus Vladimir Putin care prevede ca Rusia să apere teritoriile separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, pe a căror independență a recunoscut-o luni noaptea.

”Recunoașterea independenței republicilor populare Donețk și Lugansk și ratificarea acordurilor de prietenie, de cooperare și de întrajutorare trebuie să pună capăt conflictului, morții cetățenilor noștri care trăiesc acolo”, a anunțat președintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

Ora 14.42 Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a declarat că în Ucraina sunt peste 10.000 de cetățeni israelieni, dintre care aproximativ 4.000 au plecat deja de pe teritoriul acesteia, în urma tensiunilor cu Federația Rusă.

Tuturor israelienilor din Ucraina li s-a spus să plece.

Ora 14.30 Trupe ale armatei cehe ar putea fi desfășurate în cadrul unei unități NATO în Slovacia sau România, opțiunea cea mai probabilă fiind Slovacia, vecinul și aliatul apropiat, a declarat ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova.

"O opțiune este România, a doua este Slovacia. Cred că ne dăm seama care este mai aproape din punct de vedere geografic, geopolitic. Acesta este un mic semnal privind direcția la care ne gândim", a declarat Cernochova.

Ora 14.18 Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat că recunoașterea de către Rusia a două regiuni separatiste din estul Ucrainei este "inacceptabilă" și a făcut apel la toate părțile să respecte legile internaționale.

Turcia, membră NATO, este vecină maritimă cu Ucraina și Rusia în Marea Neagră și are legături bune cu ambele țări.

Ora 14.12 Ucraina l-a rechemat pentru consultări pe însărcinatul său cu afaceri la Moscova.

Ora 14.06 Rusia avertizează Ucraina împotriva unei ipotetice ruperi a relațiilor diplomatice, drept răspuns față de recunoașterea republicilor separatiste Donețk și Lugansk, spunând căar fi un scenariu extrem de nedorit.

"Ruperea relațiilor diplomatice ar reprezenta un scenariu extrem de nedorit, care va face totul mai complicat nu doar pentru state, ci și pentru popoarele celor două țări", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ora 14.02 Președintele rus Vladimir Putin a declarat că livrările de gaze nu vor fi suspendate, în pofida tensiunilor în creștere cu Occidentul legate de Ucraina.

"Rusia intenționează să continue aprovizionarea neîntreruptă cu această materie primă, inclusiv cu gaz natural lichefiat, a piețelor mondiale", a declarat Putin.

Ora 13.56 Germania a suspendat autorizarea gazoductului Nord Stream 2, cancelarul Olaf Scholz declarând că procesul de certificare a acestuia nu poate continua date fiind ultimele acțiuni ale Rusiei.

Oficialii ucraineni au denunțat în mod repetat gazoductul Nord Stream 2 ca fiind un proiect care va duce la creșterea dependenței europene față de gazul rusesc și eludarea Ucrainei ca țară de tranzit.

Germania suspendase inițial procesul de certificare al gazoductului Nord Stream 2 în luna noiembrie a anului trecut, cerând părții ruse să îndeplinească mai multe criterii tehnice.

Ora 13.48 Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că are în vedere ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia, acuzând-o că pregătește continuarea agresiunii militare împotriva Ucrainei.

Ora 13.33 Prețul petrolului a explodat, cotația barilului de țiței Brent apropiindu-se de pragul simbolic de 100 de dolari.

Ora 13.28 Ministerul de Externe de la Moscova a chemat și alte state să urmeze exemplul Rusiei și să recunoască independența regiunilor separatiste din estul Ucrainei.

"Recunoașterea republicilor populare Donețk și Lugansk este necesară și singura decizie posibilă, în condițiile actuale", a transmis ministerul.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a pus la îndoială dreptul la suveranitate al Ucrainei întrucât, în opinia Moscovei, Guvernul de la Kiev nu reprezintă toate părțile constituente ale țării.

Ora 13.03 Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a luat peste picior aliații din Occident, arătând că eventualele sancțiuni impuse de țările UE și NATO nu vor avea efect asupra Rusiei.

”Colegii noștri europeni, americani și britanici nu se vor calma până nu vor epuiza toate posibilitățile pentru așa-numita pedepsire a Rusiei. Ne amenință cu toate tipurile de sancțiuni sau, cum spun ei acum, cu mama sancțiunilor. Ei bine, ne-am obișnuit cu asta. Știm că sancțiunile vor fi impuse oricum, în orice situație. Cu sau fără motiv”, a declarat Lavrov.

Ora 12.45 Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că ”NATO și SUA nu au înțeles nimic din lecția pe care Rusia le-a dat-o în 2008, prin recunoașterea independenței Osetiei de Sud și Abhaziei”.

Ora 12.17 Vladimir Putin va descoperi că a "greșit grav" dacă Rusia invadează Ucraina, a declarat premierul britanic Boris Johnson, adăugând că Moscova pare hotărâtă să facă o invazie la scară largă.

"Cred că tragedia situației actuale este că președintele Putin s-a înconjurat de consilieri cu vederi asemănătoare care îi spun că Ucraina nu este o țară adecvată. Și cred că va descoperi că a greșit grav calculele făcute", a spus Johnson.

Ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid, a spus și el că este clar că Putin a decis să atace suveranitatea Ucrainei și crede că a început deja o invazie.

”Intrăm într-o perioadă foarte neagră pentru Europa și este clar, din ceea ce am văzut deja și am aflat astăzi, că rușii, președintele Putin, au decis să atace suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială.", a spus Javid.

Ora 12.05 Bulgaria a condamnat recunoașterea de către Rusia a independenței regiunilor separatiste proruse Donețk și Lugansk din estul Ucrainei și a declarat că va continua să sprijine integritatea teritorială a Ucrainei.

Ora 11.48 Ministrul apărării ceh, Jana Cernochova, a apreciat că în spatele deciziei președintelui rus Vladimir Putin de a recunoaște independența regiunilor separatiste proruse Donețk și Lugansk din estul Ucrainei se află intenția de a reface defuncta Uniune Sovietică.

''Recunoașterea de către Putin a republicilor separatiste din estul Ucrainei este o încercare de a reface Uniunea Sovietică în detrimentul țărilor libere și suverane'', a transmis Cernochova.

Ora 11.30 Premierul Sloveniei, Janez Jansa, a propus ca Uniunea Europeană să invite Ucraina să se integreze în clubul comunitar ca membru cu drepturi depline.

Ora 11.19 Georgia a condamnat recunoașterea de către Rusia a independenței ''republicilor'' separatiste proruse Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, și a comparat situația actuală cu cele întâmplate pe teritoriul georgian în 2008.

Ora 10.52 Australia își evacuează personalul diplomatic rămas în Ucraina în România și Polonia.

Personalul diplomatic australian de la Liov a fost trimis în România și în Polonia, pentru a ajuta australienii să părăsească Ucraina.

Ora 10.33 Premierul ungar Viktor Orban a discutat cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și a transmis că Ungaria împărtășește poziția Uniunii Europene în privința conflictului în desfășurare între Ucraina și Rusia.

Ora 10.19 Rusia a amenințat Ucraina cu noi consecințe în cazul unor "planuri militariste" din partea Kievului. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Kievul are planuri să bombardeze și să provoace Luhansk și Donețk, cunoscute sub numele de Donbas.

După recunoașterea de către Moscova a regiunilor, acest lucru ar putea avea "consecințe extrem de periculoase", a declarat acesta în cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

Nebenzia a acuzat conducerea ucraineană pentru escaladarea tensiunilor.

El a spus că "refuzul categoric" al Kievului de a discuta direct cu liderii separatiști din Donbas este o dovadă că Ucraina nu intenționează să-și îndeplinească partea din acordul de la Minsk.

Ora 10.02 China este preocupată de deteriorarea situației în Ucraina, i-a transmis ministrul chinez de Externe, Wang Li, secretarului de stat al SUA Antony Blinken, într-o convorbire telefonică, reluând apelul Beijingului către toate părțile implicate să dea dovadă de reținere și să-și rezolve divergențele prin dialog.

Potrivit acestuia, China va continua să rămână în contact cu toate părțile implicate.

Ora 09.57 Aurul și petrolul s-au scumpit după ce președintele Vladimir Putin a ordonat luni seara armatei ruse "să mențină pacea" în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independența.

Cotația barilului de țiței West Texas Intermediate a crescut cu peste 3%, până la peste 93 de dolari per baril, în timp ce uncia de aur a atins cea mai ridicată valoare din ultimele opt luni.

Ora 09.50 Decretele privind recunoașterea independenței regiunilor separatiste Donețk și Lugansk de către Rusia par trase la indigo după cele privind recunoașterea "independenței'' provinciilor secesioniste georgiene Osetia de Sud și Abhazia în 2008, a declarat ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kislița.

Diplomatul ucrainean a arătat copii ale acestor decrete, pentru a demonstra că documentele sunt identice.

"Kremlinul copiază literalmente astăzi (luni) decretele cu privire la Georgia din 2008. Niciun fel de creativitate. Cuvânt cu cuvânt, copy-paste. Aparatul xerox de la Kremlin funcționează foarte bine. Cine va fi următorul membru al ONU (în rolul Ucrainei)? Întrebarea este deschisă", a declarat Kislița.

Între 8 și 12 august 2008 între Rusia și Georgia a avut loc un conflict armat. Trupele ruse, împreună cu milițiile proruse din Osetia de Sud au alungat trupele georgiene din Osetia de Sud, care face parte oficial din Georgia, ocupând temporar o serie de regiuni georgiene adiacente zonei de conflict. Mai târziu, Rusia a recunoscut "independența" Osetiei de Sud și a Abhaziei.

În 2014, imediat după ocuparea Crimeii, Rusia a instrumentat un conflict armat în estul Ucrainei între forțele Kievului și rebelii separatiști susținuți de Moscova. Rusia a furnizat nu doar armament, mercenari și resurse financiare milițiilor din Donețk și Lugansk, dar a și trimis trupe regulate, deși a negat constant acest lucru, în pofida dovezilor demonstrate de Kiev.

Ora 09.41 Recunoașterea de către Rusia a autoproclamatelor republici populare Donețk și Lugansk din estul Ucrainei este un "moment istoric", a afirmat liderul separatist din Donețk, Denis Pușilin.

Decizia "va rămâne întotdeauna în viețile noastre ca restaurarea justiției și adevărului", a transmis acesta.

"Astăzi s-a stabilit cursul viitorului nostru și privim spre viitor cu încredere", a adăugat Denis Pușilin.

El a mai spus că decizia președintele rus Vladimir Putin reprezintă mai mult decât un sprijin, fiind vorba de "încredere într-un viitor pașnic pentru un Donbas rus puternic".

Ora 9.11 Diplomații americani rămași în Ucraina vor fi mutați în Polonia din motive de securitate, a anunțat secretarul de Stat american Antony Blinken.

”Ne reiterăm puternic recomandarea către cetățenii americani să părăsească Ucraina imediat. Situația de securitate în Ucraina continuă să fie imprevizibilă în toată țara și se poate deteriora pe neanunțare”, a transmis acesta.

Decizia intervine la peste o săptămână după ce Statele Unite și-au transferat ambasada de la Kiev la Lion, în vestul Ucrainei, invocând o ”accelelare spectaculoasă” a consolidării trupelor ruse le frontiera ucraineană.

Personalul Ambasadei Statelor Unite la Kiev a fost redus în mod considerabil după ce Statele Unite au ordonat plecarea majorității diplomaților.

Ora 9.02 Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene (CAG) se reunește, la Bruxelles, pentru a discuta despre pregătirea Consiliului European din martie, despre capacitatea de răspuns și reziliență, despre statul de drept și despre Conferința privind viitorul Europei.

Ora 8.38 Rusia susține că este în continuare "pregătită" de negocieri cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care urmează să se întâlnească joi la Geneva cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

"Chiar și în cele mai dificile momente, noi spunem: suntem pregătiți de procesul de negocieri, așa că poziția noastră a rămas aceeași (...) Suntem întotdeauna în favoarea utilizării diplomației", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Ministerul de Externe rus a mai precizat însă că Moscova trebui să ratifice mai întâi tratatele de prietenie cu cele două regiune separatiste ucrainene înainte de a putea fi discutate chestiuni precum granițele exacte ale acestor teritorii.

Ora 07.40 Un martor al Reuters a văzut tancuri și alte echipamente militare care se deplasau prin orașul Donețk, controlat de separatiști.

Aproximativ cinci tancuri au fost văzute într-o coloană la marginea orașului Donețk și alte două în altă parte a orașului. Vehiculele nu aveau însemne vizibile.

Ora 07.25 Observatorii OSCE anunță că au înregistrat în 48 de ore peste 3.200 de noi încălcări ale armistițiului care ar trebui să fie în vigoare în estul Ucrainei.

De vineri seară până duminică seara, observatorii de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa au înregistrat 2.158 de încălcări în regiunea Donețk și 1.073 în regiunea Lugansk, deținute parțial de separatiștii proruși aflați în război împotriva Kievului.

Acestea sunt în principal "explozii" în jurul liniei frontului, potrivit acestui buletin al OSCE, care are și observatori postați la punctele de trecere care permit intrarea și ieșirea din aceste două regiuni. "Este de o importanță crucială ca decizia de astăzi să nu conducă la noi acțiuni militare și vărsări de sânge", a declarat reprezentantul special al OSCE în Ucraina.

Ora 07.04 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat, într-un discurs adresat Națiunii, o încălcare a "suveranității și integrității teritoriale" a Ucrainei după recunoașterea independenței celor două "republici" separatiste de către Moscova, de care el susține că nu îi este "frică".

"Ucraina numește cele mai recente acte ale Rusiei o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului nostru”, a spus el, adăugând că ucrainenii sunt "pe pământul lor" și "nu se tem de nimic sau de nimeni” și nu vor ceda "o singură bucată" din țară.

Președintele ucrainean a adăugat că se așteaptă  la un sprijin "clar" și "eficient" din partea aliaților occidentali pentru țara sa împotriva Rusiei,. "Așteptăm un sprijin clar și eficient din partea partenerilor noștrii. Este foarte important să vedem acum cine este adevăratul nostru prieten”, a adăugat oficialul.

Ora 06.18 Statele Unite au anunțat că vor impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, marți, după un răspuns inițial prudent la ordinul președintelui Vladimir Putin de a desfășura trupe ruse în două zone separatiste din Ucraina.

"Plănuim să anunțăm marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la deciziile și acțiunile Moscovei de luni. Ne coordonăm cu aliații și partenerii noștri pentru acest anunț", a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Ora 05.23 Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, este invitat, marți, la ședința Comisiei parlamentare comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI pentru discuții despre situația de securitate din zona extinsă a Mării Negre și de pe Flancul Estic al NATO.

Ora 04.17 Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a apreciat ca "nonsens" desemnarea de către președintele rus, Vladimir Putin, a armatei sale drept "forță de menținere a păcii" pentru a justifica intrarea în teritoriile separatiștilor din estul Ucrainei.

Ora 03.16 Turcia reacționează prin Ministerul de Externe al Turciei - denunță Rusia pentru "încălcarea inacceptabilă a unității și integrității politice” a Ucrainei.

Ora 03.10 Și Olanda își mută diplomații de la Kiev la Liov, din motive de siguranță.

Ora 03.01 Israelul a decis să își mute Ambasada din Ucraina de la Kiev la Liov.

Ora 02.51 SUA iau în considerare mutarea ambasadei din Ucraina. Doi oficiali americani au declarat, sub rezerva anonimatului, că Polonia este cea mai probabilă destinație temporară.

Ambasada se mutase anterior de la Kiev în orașul de vest Liov.

Ora 02.40 Artificii în Donbas după anunțul lui Putin.

 

Ora 02.34 Premierul britanic Boris Johnson va prezida marți dimineață o reuniune de criză privind situația din Ucraina pentru a decide asupra unui "pachet important de sancțiuni", după ce Moscova a recunoscut independența unor regiuni separatiste pro-ruse, a anunțat Downing Street.

"Prim-ministrul va prezida o reuniune (de criză) COBR marți dimineață la orele 06.30 (locală și GMT) pentru a discuta cele mai recente evoluții din Ucraina și pentru a coordona răspunsul Regatului Unit, în special convenind asupra unui pachet important de sancțiuni care să fie introdus imediat", a declarat un purtător de cuvânt al liderului britanic.

Într-o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Boris Johnson a spus că "crede că o invazie este o posibilitate reală în orele și zilele următoare", a indicat Downing Street într-un comunicat separat.

"El i-a spus președintelui Zelenski că Regatul Unit a stabilit deja sancțiuni pentru a-i viza pe cei care sunt complici la încălcări ale integrității teritoriale a Ucrainei și că aceste măsuri vor intra în vigoare mâine", potrivit documentului.

"Prim-ministrul a indicat, de asemenea, că va lua în considerare trimiterea de mai mult sprijin defensiv Ucrainei", a adăugat comunicatul.

Londra a livrat recent Ucrainei pentru prima dată arme letale, sub formă de rachete antitanc.

Ora 02.26 Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei, anunță că a fost forțată să acționeze după ce președintele rus a recunoscut independența republicilor populare Lugansk și Donețk, încălcând legea. Ambele erau teritorii ucrainene, explică oficialul.

În consecință, Venediktova arată că a inițiat ...un dosar penal în cazul lui Putin, în temeiul articolului 110 din Codul Penal al Ucrainei, care interzice apelurile deliberate de schimbare a granițelor Ucrainei.

Ora 02.20 Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, "condamnă cu fermitatea recunoașterea de către Rusia a regiunilor separatiste Donețk și Lugansk".

"Condamnăm cu fermitate recunoașterea de către Rusia a regiunilor separatiste Donețk și Lugansk. Aceasta este în mod clar împotriva legilor internaționale. Republica Moldova rămâne angajată să susțină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în interiorul granițelor sale recunoscute internațional", spune Maia Sandu.

Ora 02.15 Observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au anunțat că au înregistrat în 48 de ore peste 3.200 de noi încălcări ale armistițiului care ar trebui să fie în vigoare în estul Ucrainei.

De vineri seară până duminică seară, observatorii OSCE au înregistrat 2.158 de încălcări în regiunea Donețk și 1.073 în regiunea Lugansk, aflate parțial sub controlul separatiștilor pro-ruși în război împotriva Kievului.

Acestea sunt în principal "explozii", potrivit buletinului OSCE care are observatori și la punctele de trecere care permit intrarea și ieșirea din aceste două regiuni.

Intensitatea violențelor din estul Ucrainei, scena unui război de opt ani cu separatiștii susținuți de Rusia, a crescut brusc săptămâna trecută pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă, în timp ce Moscova a relocat de mai multe săptămâni zeci de mii de soldați la frontiera ucraineană.

Ucraina a raportat luni doi soldați și un civil uciși în bombardamente separatiste.

Ora 02.01 Cancelarul german Olaf Scholz, președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron au declarat că recunoașterea independenței teritoriilor separatiste din estul Ucrainei de către Vladimir Putin "nu va rămâne fără răspuns", potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

Cei trei lideri "sunt de acord că această măsură unilaterală a Rusiei constituie o încălcare clară a acordurilor de la Minsk", a declarat Steffen Hebestreit într-un comunicat publicat după o conversație telefonică între ei.

"Germania, Franța și Statele Unite au condamnat ferm decizia președintelui rus. Această măsură nu va rămâne fără răspuns”, au adăugat cei trei oficiali.

Ora 01.51 Ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, a estimat că președintele rus Vladimir Putin "renunță la toate angajamentele sale" cu privire la comunitatea internațională prin recunoșterea independenței teritoriilor separatiste pro-ruse de la estul Ucrainei.

"Avertizăm în mod expres împotriva oricărei escalade militare ulterioare din partea Rusiei", a adăugat șefa diplomației, subliniind că decizia lui Vladimir Putin anunțată luni seară la televiziunea rusă a fost "o încălcare flagrantă a dreptului internațional".

Această recunoaștere rusă a separatiștilor scurtcircuitează procesele de pace rezultate în urma acordurilor de la Minsk în 2015, semnate de Rusia și Ucraina, mediate de Franța și Germania, și care urmăreau tocmai o revenire sub suveranitatea ucraineană a acestor zone.

Ora 01.44 Membrii occidentali ai Consiliului de Securitate al ONU au cerut o reuniune de urgență a acestui organism cu privire la recunoașterea independenței teritoriilor separatiste din Ucraina de către Rusia, au făcut cunoscut surse diplomatice, notează AFP.

Printre țările la originea acestei cereri, care s-au bazat pe o scrisoare adresată ONU de Ucraina, se numără Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Albania, potrivit acelorași surse.

Este însă la latitudinea președinției prin rotație a Consiliului, deținută în februarie de Rusia, să programeze oficial reuniunea, reamintește AFP.

Ora 01.35 Vladimir Putin se află într-un "un fel de derivă ideologică" și a avut un discurs care combină considerații "rigide și paranoice", a estimat Palatul Elysée ca reacție la decizia președintelui rus de a recunoaște independența teritoriilor separatiste ucrainene.

Vladimir Putin "a făcut o alegere foarte clară de a-și încălca angajamentele" și "nu și-a respectat cuvântul dat" lui Emmanuel Macron, a afirmat președinția franceză, fără a exclude noi "fapte militare" ruse.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană va lua sancțiuni care vizează atât entități ruse, cât și persoane fizice, "proporționale" cu anunțurile făcute de Vladimir Putin privind estul Ucrainei, a făcut cunoscut președinția Franței.

"Lista este în curs de elaborare, vom viza un anumit număr de activități situate în Donbas și direct legate de interesele ruse și le vom adapta la evoluția situației", a mai spus Parisul, precizând că examinarea acestor sancțiuni va începe marți, la Bruxelles.

Ora 01.20 Joe Biden a reafirmat, în cursul unei discuții telefonice cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, "angajamentul Statelor Unite" de a respecta "integritatea teritorială a Ucrainei", potrivit Casei Albe.

Președintele american l-a mai informat pe Volodimir Zelenski despre sancțiunile gândite de Statele Unite împotriva teritoriilor separatiste ucrainene a căror independență a fost recunoscută de Moscova, a indicat Executivul american.

El a reiterat că Washingtonul va lua măsuri "rapide" și "hotărâte" în concertare cu aliații săi europeni în cazul unui atac rus împotriva Ucrainei.

Ora 01.12 Decizia președintelui Vladimir Putin de a recunoaște teritoriile separatiste din Ucraina contrazice "angajamentul" Rusiei față de diplomație și merită un răspuns "ferm" și "rapid", a declarat șeful diplomației americane, Antony Blinken, notează AFP.

"Condamnăm ferm decizia președintelui Putin de a recunoaște așa-numitele republici populare Donețk și Lugansk ca independente", a transmis secretarul de stat american, apreciind că manevrele ruse sunt "un atac clar la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei".

"Această decizie este o respingere completă a angajamentelor asumate de Rusia în cadrul acordurilor de la Minsk și contrazice direct pretinsul angajament al Rusiei față de diplomație", a spus Antony Blinken.

Ora 01.04 Casa Albă anunță că președintele american Joe Biden a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a condamna decizia Rusiei de a recunoaște regiunile separatiste din estul țării.

Biden a vorbit cu el "pentru a reafirma angajamentul Statelor Unite față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

Liderul american i-a transmis, de asemenea, președintelui ucrainean, că SUA intenționează să impună sancțiuni și a spus că va răspunde "rapid și decisiv, în acord cu aliații și partenerii săi”, la orice agresiune ulterioară din partea Rusiei.

Casa Albă mai spune că Biden a avut apeluri cu președintele francez, Emmanuel Macron, și cancelarul german, Olaf Scholz, pentru a discuta despre cum să-și coordoneze răspunsul.

Ora 00.59 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmt că decizia Rusiei de a recunoaște independența teritoriilor separatiste ucrainene este "o încălcare a integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei", notează AFP.

Este "incompatibil cu principiile Cartei Națiunilor Unite", a adăugat șeful ONU.

"ONU, în conformitate cu rezoluțiile Adunării Generale, continuă să susțină pe deplin suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional", a adăugat Antonio Guterres.

Adunarea Generală a ONU urmează să organizeze miercuri o reuniune anuală privind "ocupația temporară" a Ucrainei, instaurată după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014.

Secretarul general al Națiunilor Unite i-a îndemnat "pe toți actorii relevanți să-și concentreze eforturile pe încetarea imediată a ostilităților" și "protecția civililor și a infrastructurii civile", făcând din diplomație o prioritate pentru rezolvarea crizei.

Ora 00.48 Guvernul României condamnă orice tentativă de a pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei și subliniază că punerea la îndoială a statalității unui stat membru ONU reprezintă "o abordare revizionistă" care amenință pacea în Europa și în lume.

"Condamnăm ferm orice tentativă de a pune sub semnul întrebării suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei. A pune la îndoială statalitatea unui stat membru ONU este echivalent cu o abordare revizionistă care amenință pacea și stabilitatea în Europa și în lume", a transmis Guvernul de la București.

Ora 00.40 Bursa rusă - cele mai mari pierderi de preț de la criza financiară din 2008.

Ora 00.20 Ministerul Afacerilor Externe anunță că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina, la cel maxim - "Părăsiți imediat țara!" și le cere cetățenilor români să nu meargă în Ucraina, iar celor care se află temporar acolo să plece imediat.

"În contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre și a evoluțiilor negative din această seară, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – „Părăsiți imediat țara!", a anunțat ministerul.

Conform noului nivel de alertă, MAE le solicită cu insistență cetățenilor români să nu se deplaseze în această țară, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat. De asemenea, MAE le recomandă cetățenilor români să se informeze permanent din surse oficiale, să manifeste atenție sporită și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene.

Ora 00.07 Președintele francez, Emmanuel Macron, a condamnat decizia lui Vladimir Putin de a recunoaște independența regiunilor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei și a cerut "sancțiuni europene țintite" împotriva Moscovei, potrivit unui comunicat al Palatului Elysée, citat de AFP.

Șeful statului francez a cerut "o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite", denunțând "o încălcare unilaterală a angajamentelor internaționale ale Rusiei și un atac la suveranitatea Ucrainei", a subliniat președinția Franței într-un comunicat.

Ora 23.40 Președintele rus Vladimir Putin a ordonat armatei ruse "să mențină pacea" în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independența.

Cele două decrete ale președintelui rus solicită Ministerului Apărării ca "forțele armate din Rusia să îndeplinească funcțiile de menținere a păcii pe teritoriul republicilor populare" Donetsk și Lugansk.

Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri

Această proclamare rusă reprezintă a doua tentativă, de la anexarea Crimeei în 2014 de către Moscova, de a modifica granițele Ucrainei. 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre în solidaritate cu Ucraina, după anunțul președintelui rus Vladimir Putin privind recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat și el recunoașterea de către Rusia a republicilor separatiste din estul Ucrainei. "Acest lucru subminează și mai mult suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, erodează eforturile de soluționare a conflictului și încalcă Acordurile de la Minsk, la care Rusia este parte", se arată în declarația lui Stoltenberg.

La rândul său, premierul britanic, Boris Johnson, a denunțat recunoașterea de către Moscova a independenței regiunilor separatiste din Ucraina drept "o încălcare flagrantă a suveranității" țării și o "repudiere" a acordurilor de pace de la Minsk, notează AFP. "Este clar împotriva dreptului internațional. Este o încălcare flagrantă a suveranității și integrității Ucrainei, o repudiere a acordurilor de la Minsk", a declarat Boris Johnson într-o conferință de presă.

"Cred că este un semn foarte rău" pentru situația din Ucraina, a adăugat el, considerându-l ca "încă un indiciu că lucrurile evoluează în direcția greșită în Ucraina".

Casa Albă afirmă că a anticipat că Rusia va recunoaște independența regiunilor Donețk și Lugansk și anunță că președintele Joe Biden va semna un ordin prin care va interzice noi investiții, comerț și finanțare de către persoanele americane în aceste așa numite republici.

România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă  „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, act care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Știrea inițială - Președintele Rusiei, Vladimir Putin, recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, informându-i telefonic în legătură cu acest demers pe președintele Franței, Emmanuel Macron, și pe cancelarul german, Olaf Scholz, cărora le-a transmis că va semna ”în curând” decretul de recunoaștere a celor două republici.

UPDATE 21.40 Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste.

Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri

Ora 21.07 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, informându-i telefonic în legătură cu acest demers pe președintele Franței, Emmanuel Macron, și pe cancelarul german, Olaf Scholz, cărora le-a transmis că va semna ”în curând” decretul de recunoaștere a celor două republici.

Un astfel de pas făcut acum de Putin duce la intensificarea confruntării Rusiei atât cu Occidentul, cât și cu Ucraina, reprezentând, practic, pretextul pentru ca soldații ruși să intre pe teritoriul Ucrainei.

Această proclamare rusă reprezintă a doua tentativă, de la anexarea Crimeei în 2014 de către Moscova, de a modifica granițele Ucrainei. 

În ianuarie, Xi Jinping, președintele Chinei, i-a cerut lui Vladimir Putin ca Rusia să nu invadeze Ucraina înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing care începeau pe 4 februarie.

Olimpiada s-a încheiat ieri.

Putin și alți oficiali ruși au insistat pe ideea că nu se gândesc la o invazie a Ucrainei, plusând cu ideea că "Rusia nu a invadat niciodată pe cineva".

VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții

Acum, într-un discurs televizat, Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

„Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia, mai exact de Rusia bolșevică, comunistă. Acest proces a început aproape imediat după Revoluția din 1917. Apoi, în ajunul și după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a anexat Ucraina la URSS și a transferat statului ucrainean niște pământuri care au aparținut anterior Poloniei, României și Ungariei. Iar în 1954, din anumite motive, Hrușciov a luat Crimeea de la Rusia și a dat-o Ucrainei. De fapt, așa s-a format teritoriul Ucrainei sovietice. De ce a trebuit să fim așa de generoși cu teritoriile rusești față de noile țări?! Vă întreb pe voi", a spus liderul statului rus.

Rusia dorește să împiedice Ucraina să adere la NATO și a cerut Alianței Nord-Atlantice să ofere garanții scrise de securitate. Occidentul a respins cererile Moscovei. Rusia a cerut în schimb SUA să-și retragă forțele din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est și din țările Baltice.

El spune că, odată prăbușirea blocului sovietic, a avut loc o „catastrofă geopolitică”, iar acum situația din estul Ucrainei este din nou ”critică”, încăpând pe mâna oligarhilor care au adus țara ”în fața unei lovituri de stat susținută de ambasada SUA cu 1 milion de dolari pe zi”.

Continuând discuția despre istorie, Putin l-a criticat pe fostul lider comunist Vladimir Lenin, numindu-l „autorul și arhitectul” Ucrainei. El spune că a „dezavantajat” Rusia.

”Principiile lui Lenin de a reconstrui Uniunea Sovietică au fost greșite. Este o rușine că pe aceste principii am construit fără să ne gândim la viitor. Liderii de atunci au fost convinși că au reușit să rezolve conflictele naționaliste, dar aceste probleme au fost doar o bomba cu ceas care s-au acutizat în anii 80 și a dus la separarea de Uniunea Sovietică”, spune Putin.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Putin acuză Ucraina că a furat gaz rusesc în trecut, că se folosește de energie ca să șantajeze Rusia, că a fructificat mereu ”bunăvoința” Rusiei fără să ofere ceva în schimb.

El susține totodatăă că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu ''un regim marionetă'' și a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime.

În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o amenințare directă pentru securitatea Rusiei, Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul țării. El a reluat declarația potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că NATO nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul.

Potrivit lui Vladimir Putin, Ucraina nu are tradiție ca stat național și este condusă de puteri străine, ceea ce îi afectează toate nivelurile de autoritate.

''Ucraina este parte a istoriei noastre'', a mai spus șeful statului rus, care a ținut să precizeze că liderul bolșevic Vladimir Lenin, care a dezavantajat Rusia, este cel care a creat Ucraina sovietică.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat săptămâna trecută un apel adresat președintelui rus Vladimir Putin în favoarea acestei recunoașteri.

Liderii celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei l-au îndemnat luni pe președintele rus Vladimir Putin să recunoască independența acestor teritorii și să pună în funcțiune o "cooperare în materie de apărare". Aceste apeluri, coordonate și difuzate la televiziunea rusă, au fost lansate de liderii "Republicii Populare Donețk" și "Republicii Populare Lugansk", Denis Pușilin și Leonid Pasetcinik.

O recunoaștere de către Rusia a teritoriilor separatiste proruse din Donbas, în estul Ucrainei, ar constitui o ”încălcare grosolană a dreptului internațional”, a declarat atunci secretarul de stat american Antony Blinken.

Rusia a ordonat consolidarea armatei, în timp ce a cerut NATO să refuze aderarea Ucrainei la alianța militară. Pe de altă parte, Rusia susține că avertismentele occidentale conform cărora statul rus intenționează să invadeze Ucraina sunt „isterice și periculoase”.

Președintele rus Vladimir Putin s-a plâns, duminică, în timpul unei discuții cu omologul francez Emmanuel Macron, de “provocările” ucrainenilor în agravarea conflictului cu separatiștii din estul Ucrainei, precizând că ar vrea să se intensifice eforturile diplomatice pentru rezolvarea conflictulu

 

viewscnt
Afla mai multe despre
putin
ucraina