Armenia și Azerbaidjanul au căzut de acord asupra principiilor de bază ale unui tratat de pace. Conflict de mai multe decenii

Armenia și Azerbaidjanul au căzut de acord asupra principiilor de bază ale unui tratat de pace. Conflict de mai multe decenii
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 nov 2023

Armenia și Azerbaidjanul au căzut de acord asupra principiilor de bază ale unui tratat de pace, a declarat premierul armean Nikol Pașinian, potrivit agenției de presă ruse TASS, citată de Reuters.

Cele două țări sunt în conflict de mai multe decenii, în principal din cauza regiunii azere Nagorno-Karabah, populată majoritar de etnici armeni, ale căror vise de independență au fost spulberate după o ofensivă fulgerătoare a Azerbaidjanului din septembrie, care a declanșat un exod în masă al etnicilor armeni din această regiune, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Incendiu la un celebru târg de Crăciun din Viena CITEȘTE ȘI FOTO Incendiu la un celebru târg de Crăciun din Viena

Însă Pașinian a declarat că s-au înregistrat unele progrese în negocierile privind semnarea unui tratat de pace, cu toate că tot premierul armean a fost citat spunând că cele două state au încă dificultăți în a cădea de acord asupra anumitor chestiuni.

„Avem vești bune și vești proaste despre procesul de pace Armenia-Azerbaidjan. Este bine că am căzut de acord asupra principiilor de bază ale păcii cu Azerbaidjanul. Acest lucru s-a întâmplat prin intermediul medierii făcute de șeful Consiliului European, Charles Michel, ca urmare a întâlnirilor mele cu președintele Azerbaidjanului la Bruxelles. Cea mai importantă veste rea este că vorbim în continuare limbi diplomatice diferite și foarte adesea nu ne înțelegem", a declarat premierul armean Nikol Pașinian, la Erevan, citat de TASS.

Rusia va menține cota la exportul de cereale, după încă o recoltă majoră CITEȘTE ȘI Rusia va menține cota la exportul de cereale, după încă o recoltă majoră

Pașinian a mai declarat că Armenia a propus un schimb de prizonieri armeni cu toți prizonierii azeri, potrivit TASS.

viewscnt
Afla mai multe despre
amenia
pace