Satul Viscri a fost luat cu asalt de turiști, înaintea vizitei regelui Charles al III-lea

Satul Viscri a fost luat cu asalt de turiști, înaintea vizitei regelui Charles al III-lea
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 iun 2023

Faimosul sat Viscri din Transilvania este una dintre cele mai căutate destinații pentru minivacanță de 1 Iunie, așa că locurile de cazare sunt deja de negasit. Toată suflarea locală se pregătește temeinic pentru a se ridica la nivelul așteptărilor turiștilor. Mai ales că zilele acestea vor avea un vizitator deosebit: Regele Charles al Marii Britanii, transmite TVR.

”Una din pasiunile Regelui Charles este patrimoniul și meșteșugurile, iar casa aceasta pentru asta a fost deschisă, pentru a pune în valoare aceste pasiuni”, susține Mihai Grigore, administratorul Casei Prințului de Wales.

Urmărește-ne și pe Google News
Polițiștii români vor patrula în stațiunile bulgărești Balcic și Albena în vacanța de vară CITEȘTE ȘI Polițiștii români vor patrula în stațiunile bulgărești Balcic și Albena în vacanța de vară

Ulițele din Viscri sunt pline de turiștii veniți din toate colțurile lumii să admire arhitectura micului sat făcut celebru, cu ani în urmă, de regele Charles – la vremea aceea prinț de Wales. Deși va sta în România între 2 șI 6 iunie, monarhul va rămâne la Viscri doar câteva ore. Nu va pleca însă înainte de a vizita celebra Casă Albastră de la numărul 163. Acolo funcționează un centru de activități meșteșugărești și expoziții al Fundației Prințul de Wales. Până atunci, clădirea rămâne deschisă vizitatorilor.

Pe lângă frumusețea nealterată a satului din Transilvania, turiștii se pot bucura și de renumita gastronomie locală.

”Există de exemplu în meniu un porc marinat la cuptor, servit cu legume coapte în unt, există o rețetă de cartofi răzăliți gătiți cu smântână, brânzeturi de la stână, dulceață de ardei iute din Saschiz, cârnat copt de la o măcelărie locală”, susține Alexu Toader, administratorul unui restaurant din zonă.

Locurile de cazare sunt însă imposibil de găsit zilele acestea la Viscri. Oaspeții sunt fascinați de zonă și înțeleg ce l-a atras aici pe regele britanic.

”Sincer, cred că-l atrage faptul că nu s-a modificat nimic”, spune o turistă.

Regele Charles a cumpărat casa din Viscri în 2006 și i-a îndemnat pe localnici să păstreze autenticitatea locului. Le-a dat propriul exemplu, prin modul în care a restaurat casa de la nr. 163.

viewscnt
Afla mai multe despre
charles al iii-lea
viscri