Pe fondul veștilor pozitive din ultimele zile, căutările de cazare la hotelurile și pensiunile din România au crescut în ultima săptămână, comparativ cu săptămâna anterioară. În egală măsură, și numărul rezervărilor a crescut cu câteva procente zilele acestea, fiind rezervări făcute pentru a doua jumătate a lunii mai, iar forma de plată preferată au fost tichetele de vacanță.
După două luni de stagnare și semne de întrebare cu privire la evoluția turismului intern, anunțul autorităților privind posibila ieșire din starea de urgență începând cu data de 15 mai, relaxarea condițiilor de distanțare socială și redeschiderea hotelurilor, a avut impact imediat în rezultatele înregistrate de platforma de rezervări Travelminit.ro, cu o creștere de până la 30%..
Preferința românilor la acest moment se îndreaptă spre pensiunile de familie, hotelurile de mici dimensiuni sau situate în regiuni izolate, apartamente și vile de vacanță.