Proprietarii cabanei Bârcaciu, din Avrig (județul Sibiu), au anunțat închiderea cabanei pe perioadă nedeterminată.
Mihai Petre spune că la baza deciziei sunt motive personale, dar și respectul pentru turiștii care i-au vizitat de-a lungul timpului.

„Nu știm dacă o să o închidem de tot sau nu. În ultima perioadă am avut turiști destul de puțini, probabil că după pandemie oamenii s-au dus în alte țări, iar cultura montană nu există în România, nu avem ce să cerem. Sunt și motive personale, dar și din respect pentru turiștii care totul ne-au trecut pragul de atâtea ori, noi îi respectăm pe ceilalți care ne-au respectat”, a spus pentru Turnul Sfatului Mihai Petre de la Cabana Bârcaciu.
Cabana Bârcaciu este situată pe versantul nordic al Munților Făgăraș, la altitudinea de 1550 m, pe muchia Scărișoarei, la două ore și jumătate de Cabana Poiana Neamțului.