Muzeul Național Brukenthal este primul muzeu din Sibiu care își va lansa la toamnă, propriul parfum, care va purta numele fondatorului instituției, fostul baron transilvănean Samuel von Brukenthal și al soției acestuia, Sofia, a anunțat managerul Alexandru Chituță.
Parfumul a fost deja realizat de un producător local și urmează să fie concepute ambalajul și eticheta, scrie Agerpres.
„Așa cum v-am anunțat cu câteva luni înainte, Muzeul Național Brukenthal împreună cu Matca, o firmă foarte bună de parfumuri din Sibiu, am început deja și am intrat în linie dreaptă cu parfumul – Brukenthal și Sofia cred că se va intitula, pentru că vom avea un parfum pentru bărbat și un parfum pentru femei. Lucrul acesta face parte din planul de marketing al Muzeului Național Brukenthal, așa cum bine știți, avem și vinul, și cafeaua, și ciocolata. Este datoria muzeului de a susține mediul de afaceri din Sibiu și mai ales cel mic, mediul mic de afaceri din Sibiu și deja avem nuanțele realizate, parfumul este realizat. Acum începe partea care durează un pic mai mult, pe partea de ambalaj, sigle și așa mai departe”, a declarat managerul Muzeului Național Brukenthal, Alexandru Chituță.
Potrivit lui Chituță, vizitatorii muzeului sibian vor putea cumpăra parfumul Brukenthal, în sticluțe de câte 50 de mililitri, la prețul de 300 de lei bucata.
„În principiu am convenit ca parfumul să fie la sticluțe de 50 mililitri pentru a avea și un preț avantajos și eu sper, dacă nu putem în august, cel târziu în toamna acestui an, anul acesta vom lansa parfumul Brukenthal. E o premieră (…) Costul estimat e de 300 de lei”, a precizat Alexandru Chituță.
Parfumul pentru femei va avea miros de orhidee și gardenia, iar cel pentru bărbați, de cireș, a mai spus managerul muzeului sibian.
În prezent, vizitatorii Muzeului Național Brukenthal pot să cumpere mai multe feluri de suveniruri. Muzeul sibian are în ofertă ciocolată, cafea și vin cu numele Brukenthal, dar și alte produse promoționale.