Comisarii de la Protecția Consumatorilor au retras de la comercializare peste jumătate de tonă de produse alimentare, în urma unor controale făcute în zona Transfăgărășan - Bâlea Lac. Astfel, au fost constatate nereguli legate de vânzarea de produse expirate, fără etichete sau ținute la temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Până în prezent, au fost date 9 amenzi și două avertismente.
Echipe mixte ale Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Alba și Sibiu, au făcut, marți, ample acțiuni de control în zona Transfăgărășan - Bâlea Lac. Acțiunile au avut loc pentru a se asigura că operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, a transmis Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Până în acest moment, comisarii ANPC au aplicat 9 amenzi contravenționale, în valoare de 49.000 lei, și 2 avertismente, oprind definitiv de la comercializare și retrăgând din circuitul consumului uman peste jumătate de tonă de produse alimentare, în valoare de aproximativ 21.000 de lei, mai mulți operatori economici aflându-se, în continuare, în verificări", a arătat ANPC, potrivit News.ro.
Astfel, cele mai importante abateri constatate au fost: comercializarea sau utilizarea ca materie primă a unor produse alimentare cu data durabilității minimale/data limită de consum depășite, utilizarea de aparate de măsură neverificate și neomologate, nerespectarea condițiilor de depozitare precizate de producător pe eticheta produselor alimentare (temperatură neconformă, depozitare direct pe paviment sau în locuri neautorizate), expunerea la vânzare a produselor alimentare la temperaturi de peste 30 de grade C, fapt care aduce produsele în cauză într-o stare total improprie consumului, expunerea la vânzare a produselor alimentare fără etichete sau cu etichete care nu prezentau elemente de identificare ale producătorului, importatorului sau termene de valabilitate, expunerea la vânzare a produselor alimentare cu informări deficitare față de consumator (absența sursei de proveniență a produsului, a denumirii, prețului acestuia etc.).
CITEȘTE ȘI 2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare?De asemenea, s-au găsit nereguli legate de prepararea unor produse alimentare în condiții improprii, expunerea la vânzare a produselor alimentare din carne de vânat, fără documente de proveniență a acesteia, comercializarea a diverse băuturi neconforme (depozitate deficitar, fără elemente de identificare etc.), condiții neconforme de primire turistică și servicii de cazare deficitare.