Flip.ro, marketplace dedicat exclusiv vânzărilor de smartphone-uri second-hand, se pregătește să intre pe piața din Ungaria, după ce pentru primul semestru a raportat afaceri de 65 milioane lei, triplu față de perioada similară a anului trecut. Extinderea a fost anunțată de Profit.ro la începutul anului.
În primăvară, firma a primit 6,5 milioane de euro din partea eMAG Ventures, intrată în acționariat în toamna anului trecut.
În total, eMAG Ventures a investit 8 milioane de euro în Flip.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Anul trecut a înregistrat vânzări de 13,4 milioane euro, de patru ori mai mult față de 2020.
Compania a intrat recent în Bulgaria, unde își propune să atragă 20.000 de clienți în următorul an.
Lansată în decembrie 2019 de George Moroianu, Alin Luca și Alex Burghelia, Flip cumpără, verifică și vinde telefoane recondiționate.
Flip.ro a primit la lansare o investiție de 120.000 de euro de la fondul de investiții V7 Capital, deținut de Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, GapMinder (prin acceleratorul Techcelerator) și Difrnt Agency.
În luna iunie 2020, Flip.ro a primit o nouă finanțare, în valoare de 250.000 de euro.