RICS: Piața imobiliară din România, atractivă pentru investitori, fiind subevaluată. În următoarele 12 luni vor crește chiriile

RICS: Piața imobiliară din România, atractivă pentru investitori, fiind subevaluată. În următoarele 12 luni vor crește chiriile
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 sep 2017

Gradul de satisfacție a chiriașilor a înregistrat o direcție pozitivă în fiecare țară din Europa Centrală și de Est, cu o creștere mai mică în România și Croația, arată datele cuprinse în Monitorul Proprietăților Comerciale al RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors).

În România, se anticipează că în următoarele 12 luni vor crește chiriile.

Piața românească prezintă un interes deosebit pentru investitori, a spus Tim Wilkinson, președinte al RICS România.

Urmărește-ne și pe Google News

“Piața imobiliară din România a arătat semne clare de creștere atât în ceea ce privește nivelul activității, cât și în cel al interesului investitorilor, susținută de câțiva ani de creșterea economică puternică. Cererea a crescut în toate sectoarele, iar volumul ridicat al vânzărilor cu amănuntul a contribuit la creșterea chiriilor în sectorul comercial. Sectorul de producție continuă să atragă noi investitori pe piață, logistica fiind alimentată de vânzările cu amănuntul. Activitatea investitorilor străini a crescut treptat în 2017, iar nivelul general al interesului pe piață este semnificativ mai mare decât în 2016. Piața românească reprezintă un interes deosebit pentru investitori din punct de vedere al rentabilității față de piețele principale din Europa Centrală și de Est, profilul de risc fiind mai mic decât cel perceput. Perspectiva pieței românești pentru 2018 este una pozitivă", a declarat Tim Wilkinson MRICS, Președinte al RICS în România.

Analizând rezultatele studiului realizat la jumătatea anului, în România și Croația, mare parte dintre respondenți se așteaptă ca tranzacțiile din Europa Centrală și de Est să domine piața în anul următor, în timp ce în Republica Cehă și Ungaria vor continua să dețină cel mai probabil monopolul investitorii locali, potrivit declaratiilor RICS.

Dezvoltatorul Belvedere Residences pregătește lansarea celei de-a doua faze a celui mai mare proiect rezidențial din zona Aviației, împrumutându-se cu peste 14 milioane euro CITEȘTE ȘI Dezvoltatorul Belvedere Residences pregătește lansarea celei de-a doua faze a celui mai mare proiect rezidențial din zona Aviației, împrumutându-se cu peste 14 milioane euro

Indicele gradului de satisfacție a chiriașilor a crescut, de asemenea în trimestrul 2 al anului, de la +12 la +17, indicând o creștere a activității pe piața de investiții. În același timp, oferta de proprietăți în scop investițional a continuat să crească semnificativ.

Prin comparație cu Q1 2017, așteptările cu privire la valoarea capitalului pentru toate sub-piețele au fost stabilizate, în timp ce piața de industrial și cea de birouri au capitalizat ultimele douăsprezece luni.

Deși rezultatele ISI din Bulgaria, Croația și România rămân mai puțin puternice decât in celelalte piețe din Europa Centrală și de Est, fiecare țară a văzut o ușoară consolidare în cele mai recente rezultate. De fapt, așteptările de după ultimele douăsprezece luni pentru România și Bulgaria indică o creștere destul de puternică a capitalului pe parcursul anului următor, cu o creștere de așteptat în rândul activelor primare și secundare. Pentru Croația, doar sectoarele de retail și de birouri se așteaptă să aibă o creștere substanțială, în timp ce în toate celelalte segmente ale pieței, perspectivele nu arata modificari semnificative.

Ungaria a înregistrat încă un record ISI, la +48, în timp ce Indicele a ajuns la +45 în Republica Cehă. Atât cererea internă, cât și cea externă, continuă să crească subit în ambele cazuri, determinând așteptări pe termen scurt în ceea ce privește câștigurile de capital.

În toate cele cinci țări din Europa Centrală și de Est, majoritatea contribuabililor consideră că piața oferă în prezent o valoare justă. De remarcat este faptul că în România o cotă mare de respondenți consideră că piața este subevaluată, în timp ce în Republica Cehă ponderea respondenților care consideră piața ca fiind scumpă a crescut semnificativ.

Condițiile de creditare s-au îmbunătățit în continuare în toate cele cinci țări, majoritatea contribuabililor raportând un anumit grad de îmbunătățire. Doar unii respondenți din România au remarcat un mediu financiar mai dificil.

Ca răspuns la o întrebare suplimentară inclusă în sondajul din Q2 2017, majoritatea contribuabililor din toate cele cinci țări au raportat că se așteaptă ca investitorii noi să intre pe piață în anul următor. Cea mai mare rentabilitate a fost Bulgaria (100%), în timp ce cota Republicii Cehe, de 81%, a fost cea mai mică. De asemenea, o majoritate aproape unanimă pe fiecare piață se așteaptă ca prezența investitorilor locali și din Europa Centrală și de Est să crească în anul următor.

viewscnt
Afla mai multe despre
rics
chirii
romania