Cererea nouă de spații de birouri reprezintă aproape jumătate, respectiv 49%, din activitatea totală de închiriere desfășurată în cel de-al treilea trimestru din 2017 în București, arată raportul CBRE privind piața de birouri. Ponderea de 49% reprezintă un record al ultimilor ani, în condițiile în care, trimestrial, nivelul procentual al cererii noi variază între 20-25%.
Cererea nouă de spații de birouri vine atât din partea companiilor nou intrate pe piața locală, cât și din partea companiilor care își extind activitatea în București.
Potrivit raportului CBRE dedicat pieței de birouri din T3, cererea totală din perioadă iulie-septembrie 2017 s-a ridicat la 75.000 metri pătrați, cele mai active zone fiind Pipera (35%), urmată de CBD (Central Business District), cu 22%, și zonele de Centru și Vest, ambele cu câte 17% din total.
“Pentru întreg anul 2017, estimăm că vor fi finalizați circa 140.000 metri pătrați spații de birouri, aproximativ 80% din total fiind livrat deja în primele 9 luni. Peste 85.000 metri pătrați din suprafața finalizată este deja preinchiriată”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE România.
Spre comparație, în primele 9 luni ale anului, 28% din totalul suprafețelor tranzacționate a fost reprezentat de zona Pipera, urmată de zona de Nord, cu 25%, în timp ce în CBD au fost tranzacționate 18% din spații.
CITEȘTE ȘI FOTO Țesătoriile Reunite, deținute de SIF Moldova, se împrumută cu peste 18 milioane euro pentru complexul Baba Novac Residence, pregătit pe terenul fabricii, închisă după 80 ani. Locuințele vor fi vândute cu până la 142.000 euroSectorul IT&C a acaparat aproximativ 78% din cererea totală de spații de birouri în trimestrul al treilea, urmat de sectorul serviciilor profesionale, cu 10%. Statistica la nivelul primelor nouă luni plasează în continuare sectorul IT&C pe prima poziție, cu o pondere de 55% din total, urmată de sectorul industrial de producție și cel al serviciilor profesionale, cu câte 18, respectiv 13%.
Datele CBRE mai arată că cererea netă (din care sunt excluse tranzacțiile de tipul reînnoiri/renegocieri) a reprezentat 84% din cererea totală în T3 și 69% din cererea totală a primelor 9 luni. În intervalul iulie-septembrie, din totalul suprafețelor tranzacționate, 93% a fost situat în clădiri clasă A și 76% din totalul tranzacționat în primele 9 luni.
Un număr de 23 de tranzacții de închiriere au vizat spații cu suprafețe de peste 3.000 mp în primele 9 luni ale anului, 70% din acest volum fiind tranzacționat de către companii cu activitate în sectorul IT&C. CBRE a fost lider de piață în procesul de închiriere al spațiilor de birouri din București.
În T3 2017 s-a finalizat proiectul The Bridge, dezvoltat de Forțe Partners în zona podului Basarab-Orhideea, prima fază a acestuia fiind preînchiriată aproape în totalitate de IBM sau BCR. Această etapă a proiectului a vizat construcția a peste 36,000 mp spații de birouri.
Stocul modern de spații de birouri din București a atins pragul de 2,76 milioane metri pătrați, cu 1,27 milioane metri pătrați proiecte clasa A și 1,49 milioane metri pătrați (clasa B). În ceea ce privește dispunerea proiectelor la nivelul Capitalei, 28% dintre acestea sunt concentrate în zona de nord, 25% în zona Pipera, 16% în zona centrală, 16% în CBD, în timp ce 11% se află în zona de Vest și câte 2% în Sud și Est.
Interesul pentru orașele regionale, în creștere continuă: 60% din cererea totală, reprezentată de noi intrări și extinderi
Interesul pentru orașele regionale din România a crescut continuu, iar datele CBRE arată că Timișoara, Iași, Cluj-Napoca sau Brașov se află pe radarul investitorilor aflați în căutarea extinderii activității locale. Cererea totală de spații de birouri pentru primele 9 luni ale acestui an din orașele regionale s-a ridicat la 57.000 metri pătrați, 59% (34.000 metri pătrați) fiind reprezentată de cerere nouă, respectiv noi intrări sau extinderi, în Timișoara tranzacționându-se peste jumătate din această cerere.
Datele CBRE mai arată că stocul modern, reprezentat de proiectele clasa A și B din orașele regionale, este de aproximativ 650.000 metri pătrați la finalul T3, 35% din acesta fiind concentrat în Cluj-Napoca, 25% în Iași, la egalitate cu Timișoara (tot 25%), respectiv 15% în Brașov.
Până la sfârșitul anului 2020, în orașele regionale sunt anunțate proiecte ce însumează peste 450.000 metri pătrați, stocul modern de spații de birouri din marile orașe ale țării urmând să depășească pragul de 1,1 milioane metri pătrați.
În Capitală, până în 2020, sunt estimate proiecte care vor totaliza încă 800.000 metri pătrați, ceea ce ar urca stocul modern de birouri la aproximativ 4 milioane metri pătrați. Din totalul anunțat pentru construcția de spații office până în 2020, un procent de 15% este deja pre-închiriat.
Cea mai mică rată de neocupare pe București se află în zona de Nord, cu 4,5%, în timp ce la nivelul Capitalei, această scade sub pragul de 10%. Rată de neocupare pentru clădirile clasa A se situează la 6,3%, la jumătate față de rata de neocupare a clădirilor încadrate în clasa B, cu o pondere de 12.9%. Chiria prime și randamentul clădirilor de birouri rămân constante în T3, la 18.5 euro/mp și 7.5%.