Compania Xiaomi a obținut suspendarea ordinului emis de guvernul Statelor Unite care le interzice americanilor să investească în producătorul chinez de smartphone-uri, anunță CNN.
Interdicția impusă de administrația Trump a fost suspendată vineri de către un judecător federal care a decis că guvernul american nu a prezentat „dovezi semnificative” care să îi susțină acuzația că Xiaomi se află sub controlul forțelor militare ale Chinei, scrie Hotnews.ro.
Departamentul american al apărării a adăugat Xioami pe lista companiilor despre care afirmă că au legături cu forțele armate de la Beijing cu câteva zile înainte de preluarea mandatului de către noul președinte democrat Joe Biden.
Companiile aflate pe lista neagră sunt supuse unor restricții dure, printre acestea numărându-se și interdicția privind investițiile cetățenilor americani.
Restricțiile aplicate Xiaomi ar fi urmat să intre în vigoare de luni.
Prețul acțiunilor producătorului chinez au crescut luni cu 12% la bursa din Hong Kong și cu peste 7% la cea din New York, cel mai bun randament din luna decembrie a anului trecut, ca urmare a hotărârii judecătorești.
CITEȘTE ȘI Cel mai nou update de Windows 10 blochează PC-urile când se printeazăAcțiunile companiei au scăzut cu 10% după ce Departamentul apărării și-a anunțat decizia la mijlocul lunii ianuarie.
Producătorul de telefoane neagă că se află sub controlul forțelor armate chineze și a acționat în instanță executivul american pentru a fi înlăturat de pe listă.
Judecătorul Rudolph Contreras și-a motivat decizia de vineri afirmând că „este oarecum sceptic că interese puternice legate de securitatea națională sunt de fapt implicate aici.
Acesta a adăugat că instanța a admis argumentul Xiaomi potrivit căruia compania va fi afectată într-un mod „ireparabil” de către interdicție datorită cauzării unor „daune economice și de imagine serioase care nu pot fi recuperate”.
Departamentul american al apărării nu a anunțat deocamdată dacă va face recurs la decizie.