Americanii vor limita schimburile de informații dacă Germania va folosi echipamente Huawei în rețelele 5G pe care le va construi.
Conform The Wall Street Journal, Ambasadorul Statelor Unite în Germania, Richard Grenell, ar fi înmânat o scrisoare Ministrului de Economie german care avertizează că Statele Unite vor limita schimburile de informații dintre cele două țări dacă viitoarele rețele 5G din Germania vor fi construite cu ajutorul echipamentelor furnizate de companii chinezești, precum Huawei.
Richard Grenell ar fi spus că secretul comunicațiilor este vital pentru apărarea țărilor democratice, iar companii precum Huawei ar putea submina securitatea acestora.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Germania pare să încline până acum în favoarea folosirii echipamentelor Huawei, după ce o investigație nu a scos la lumină nicio dovadă care să arate că echipamentele wireless ale companiei pot intercepta datele.
Nici Statele Unite nu au făcut până acum publică vreo dovadă în acest sens. Americanii s-au concentrat până acum pe potențiale pericole în legătură cu guvernarea comunistă din China și nerespectarea sancțiunilor respectiv furtul de secrete comerciale.
Germania ar intenționa oricum să pună în funcțiune o serie de măsuri preventive de securitate pentru verificarea companiilor chinezești. Acestea vor include supravegherea angajaților și inspectarea codului sursă al echipamentelor.
Statele Unite ar putea să pună același tip de presiune și pe alți aliați, pentru ca aceștia să renunțe la contractele cu companiile chinezești în vederea construirii propriilor rețele 5G. Alte țări, precum Marea Britanie, au decis deja să folosească echipamente Huawei.