Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost avizat marți cu 15 voturi ”pentru”, 7 voturi ”împotrivă” (PNL și USR) și o abținere (PMP) de către comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru a prelua funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), urmând ca plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului să dea votul final pentru numirea lui Grindeanu cel mai probabil săptămâna viitoare.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Încă din debutul ședinței, președintele comisiei economice a Senatului, liberalul Daniel Zamfir, i-a reproșat lui Sorin Grindeanu că nu este potrivit pentru a conduce ANCOM, amintindu-i de acuzațiile aduse de social-democrați atunci când l-au dat jos de la șefia Guvernului, scrie News.ro.
”Nu se poate ca președintele ANCOM să fie manevrat de forțe obscure”, a spus Zamfir, precizând că nu face decât să citeze ceea ce membrii PSD au spus despre Grindeanu.
”Nu are de ce să-mi fie rușine”, a replicat fostul prim-ministru, precizând că în prezent el nu mai este membru de partid după ce a fost exclus de PSD.
CITEȘTE ȘI Vodafone Romania lansează o tehnologie care permite clienților transfer de date cu viteze de până la 800 Mbps pe telefonul mobil. Momentan, doar pe Samsung Galaxy S8Contrele dintre Sorin Grindeanu și parlamentarii liberali au durat pe tot parcursul audierilor.
Senatorul PNL Florin Cîțu i-a amintit fostului premier că, după demiterea din funcția de șef al Guvernului și după excluderea din PSD, a declarat că va rămâne pesedist pe viață.
”Am spus că principala mea dorință e să rămân în PSD, dar eu în acest moment sunt exclus. Dacă cumva voi deveni președintele ANCOM, contestația mea la excludere (din PSD - n. red.) nu mai are rost. Eu în acest moment sunt apolitic”, a replicat Grindeanu.
”Ați spus public că v-a lipsit pupincurismul pentru a rămâne în funcție. E o întrebare retorică, pentru că azi sunteți aici pus tot de PSD”, a mai spus Florin Cîțu.
”L-aș completa pe domnul Cîțu: acea declarație cu pupincurismul a venit după ce vi s-a propus, înțeleg o funcție, aceea de președinte al ASF. Ați refuzat-o pe aia de la ASF”, a spus și senatorul PNL Daniel Zamfir.
”Am refuzat-o pentru că nu sunt finanțist. Eu am terminat informatica, am fost și ministrul Comunicațiilor și ăsta este domeniul în care mi-am făcut școala”, a replicat Grindeanu.
”Am înțeles, deci dacă vi s-ar fi propus ASF în loc de ANCOM, nu mai funcționa cu pupincurismul”, a continuat Zamfir.
”Îmi cereți să fiu apolitic, dar mă duceți spre a face dclarații politice”, a răspuns Sorin Grindeanu.
Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost propus luni de către premierul Mihai Tudose pentru a prelua președinția Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), după ce Adrian Diță și-a înaintat, vineri, demisia din funcție.
CITEȘTE ȘI 2K Telecom, în insolvență după ce Finanțele au refuzat să-i deconteze un ajutor de stat, își vinde o licență de telecomunicații și calculează valoarea acțiunilor deținute la alte firmePropunerea ca Grindeanu să preia șefia ANCOM a fost înaintată de șeful Guvernului conducerilor celor două Camere ale Parlamentului, urmând că votul să fie dat, cel mai probabil, în plenul reunit de săptămâna viitoare.
Birourile Permanente Reunite au decis luni ca audierea lui Sorin Grindeanu să fie făcută în comisiile de specialitate ale Parlamentului până joi, 26 octombrie. Tot până joi va trebui elaborat și raportul comisiilor referitor la audiere.
Postul de președinte al ANCOM a rămas vacant după ce Adrian Diță și-a înaintat, vineri, demisia din funcție la numai cinci luni de la numirea în acest post de către Parlament.
Diță a fost numit în funcție în luna mai, preluând conducerea ANCOM de la Cătălin Marinescu.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, spusese marți, la Parlament, că este de acord cu schimbarea șefului ANCOM și nu a negat că la șefia instituției ar putea fi numit fostul premier Sorin Grindeanu.
Pe 11 mai, Adrian Diță a fost numit de către plenul reunit al Parlamentului, în funcția de președinte al Autorității Naționale în Comunicații, cu 236 voturi ”pentru” și zece ”împotrivă”.
Adrian Diță, a ocupat, din noiembrie 2015 până în mai 2017, funcția de director de afaceri publice în cadrul Telekom România. Totodată, din martie 2011 până în mai 2017, a avut și funcția de director în cadrul Romconnection Consulting, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcția de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.
Guvernul Grindeanu a modificat, pe 27 aprilie, prin ordonanță de urgență, legea de funcționare a ANCOM, statuând că numirea președintelui și vicepreședinților acestei instituții se va face de către plenul reunit al Parlamentului, la propunerea Guvernului.
Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către președintele României, la propunerea Guvernului.
Administrația Prezidențială a criticat schimbarea modalității de numire a conducerii ANCOM, pe care a văzut-o ca pe o amputare a atribuțiilor președintelui României, calificând această procedură drept una netransparentă, care transmite un semnal îngrijorător.