Avangate, compania software cu rădăcini românești care a achiziționat recent procesatorul global de plăți 2Checkout, va angaja în următoarele două luni 45 de specialiști pentru sediul din România. 2Checkout, împreună cu Avangate, are în prezent 260 de angajati la nivel global, dintre care 70% lucrează în biroul din România.
Cele mai multe poziții sunt pentru posturi precum analiza de risc și gestionarea sistemelor anti-fraudă pentru comenzile online, suport tehnic, operațiuni financiare și chargeback, dar și analiză financiară și vânzări. Sunt deschise și poziții pentru specialișți IT.
”Căutăm acei tineri profesioniști, ambițioși, care știu că expunerea la o piață internațională, o industrie dinamică și proiecte interesante le oferă posibilități de dezvoltare rapidă și achiziția unor competențe mai rar întâlnite pe piața locală. Suntem totodată interesați să creștem și intern profesioniștii de care avem nevoie, prin promovarea colegilor din echipă. Ne putem mândri cu o rată de promovări de aproape 20% în ultimul an. Susținem dezvoltarea prin accesul la sisteme și tehnologii noi, traininguri, conferinte și certificări internaționale, dar și prin schimb de experiență cu colegii din alte regiuni”, menționează Mădălina Teodorescu, HR Director în cadrul Avangate.
2Checkout, împreună cu Avangate, are în prezent 260 de angajati la nivel global, dintre care 70% lucrează în biroul din România, restul regăsindu-se în Statele Unite, Olanda, Marea Britanie și Rusia. Echipa locală susține operațiunile de vânzări, marketing, financiare, de suport clienti, precum și de dezvoltare tehnologică.
CITEȘTE ȘI Câștigul mediu net a crescut în aprilie cu 1%, la 2.366 lei, echivalent cu 522 euro, nou record istoricAvangate a fost înființată de românii Radu Georgescu și Cristian Badea și cumpărată în urmă cu 4 ani de fondul de investiții Francisco Partners.
Avangate a achiziționat 2Checkout în luna martie a acestui an, după cum Profit.ro a anunțat atunci. Compania rezultată în urma achiziției va folosi numele 2Checkout și va fi condusă de Alex Hart, CEO al Avangate.
Printre clienții Avangate se numără ABBYY, Absolute, Bitdefender, FICO, HP Software, Kaspersky Lab.