Noul serviciu de jocuri pe bază de abonament al celor de la Apple este disponibil deja celor care folosesc varianta de test a celei mai noi versiuni de iOS.
Apple Arcade ar fi trebuit, în mod normal, să fie lansat pe 19 septembrie, aceeași zi în care urmează să fie lansat și iOS 13. Pentru o parte a utilizatorilor, însă, noul serviciu Apple poate fi deja folosit.
Este vorba de cei care au avut curajul de a instala și testa variantele beta de iOS 13 pe propriul iPhone, ajutând Apple să identifice parte din problemele sistemului de operare. Aceștia pot deja folosi serviciul, cu două zile înaintea celorlalți utilizatori.
Nu este vorba de un accident, ci mai degrabă o formă de recompensare a celor care au testat varianta beta de iOS 13 din partea Apple. Compania americană a emis un comunicat în acest sens, anunțat disponibilitate serviciului în cadrul iOS 13 beta.
CITEȘTE ȘI Startup-urile generează 10% din veniturile giganților din zona de tehnologieBeta testerii se pot abona la Apple Arcade, începând cu o lună gratuită, așa cum a anunțat Apple în cadrul evenimentului de prezentare a noilor iPhone-uri.
Pentru început, serviciul include acces nelimitat, fără reclame și microtranzacții, la peste 50 de jocuri. Apple a promis că va vor fi disponibile 100 de titluri.
Apple Arcade este disponibil pe iPhone, iPad, iPod Touch, Apple TV și Mac. Abonamentul lunar costă 4,99 dolari.