Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de peste 1.600 miliarde de dolari, a raportat joi un profit de 1.200 de miliarde de coroane norvegiene (109 miliarde de dolari) pentru primul trimestru al acestui an, impulsionat de avansul cotațiilor companiilor de tehnologie, transmite Reuters.
În perioada ianuarie-martie 2024, randamentul general al investițiilor fondului a fost unul de 6,3%. Însă investițiile în acțiuni au avut un randament de 9,1%, scrie Agerpres
„Investițiile în acțiuni au avut un randament foarte puternic în primul trimestru, în special în sectorul tehnologiei”, a declarat directorul general adjunct al fondului Trond Grande într-un comunicat de presă.
Profitul de 1.200 de miliarde de coroane din primul trimestru al acestui an este mai mare decât cel de 893 miliarde de coroane înregistrat în primul trimestru al anului trecut.
Fondul colectează veniturile generate de statul norvegian din producția de petrol și gaze, pe care le investește în acțiuni, obligațiuni, proprietăți imobiliare și proiecte regenerabile din străinatate. La finele lunii martie 2024, 72,1% din activele fondului erau investite în acțiuni, 26% în instrumente cu venit fix, 1,8% în imobiliare și 0,1% în infrastructuri din domeniul energiilor regenerabile.
Fondul suveran este gestionat de Banca Norvegiei și deține acțiuni la aproximativ 8.900 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acțiunile listate la nivel mondial. Înființat în 1996, Fondul suveran de investiții al Norvegiei deține echivalentul a 283.000 de dolari pentru fiecare bărbat, femeie și copil din Norvegia.