Un startup fintech românesc a primit o aprobare BNR să se poată lansa la nivel european

Un startup fintech românesc a primit o aprobare BNR să se poată lansa la nivel european

Fondatorii companiei

scris 2 iun 2022

Un startup fintech bucureștean, care a dezvoltat o platformă ce ajută firmele să se conecteze automat cu băncile, a primit de la Banca Națională a României licență de instituție de plăți, pentru a putea să-și lanseze serviciul la nivelul tuturor celor 27 de state ale Uniunii Europene.

Finqware va putea acționa, astfel, ca furnizor de servicii reglementate de informații despre cont și inițiere de plată, arată StartupCafe.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO BMW lansează încă un automobil electric: iX1, împreună cu versiunea cu combustie X1 CITEȘTE ȘI FOTO BMW lansează încă un automobil electric: iX1, împreună cu versiunea cu combustie X1

Fintech-ul bucureștean va putea opera în toate cele 27 de țări ale UE, conectându-se la oricare dintre cele peste 6000 de bănci din zona Uniunii Europene, pentru a obține date bancare sau pentru a înregistra ordine de plată pentru clienții săi firme.

Licența are la bază Directiva europeană a serviciilor de plată (PSD2), care reglementează ecosistemul de plăți în UE. Aprobarea primită de la BNR este o etapă importantă în strategia Finqware de a lansa, în toată Europa, soluția sa, FinqTreasury.

FinqTreasury își propune să devină cea mai importantă platformă de embedded banking pentru firmele mijlocii, automatizându-le operațiunile financiare interne, bazate pe open banking.

Platforma tech, testată timp de 1 an în 15 firme, oferă soluții de automatizare a trezoreriei, contabilității și a încasărilor. Printre altele, FinqTreasury folosește un API pentru automatizarea importului extraselor bancare în orice sistem de management al resurselor din cadrul firmelor (ERP).

Soluția românilor se adresează firmelor mijlocii, care au nevoie de un sistem prin care să se lege la băncile cu care lucrează, pentru a-și automatiza operațiunile în relație cu acestea.

„Până acum, doar marile companii globale puteau instala soluții foarte costisitoare și sofisticate de gestionare a trezoreriei, plăților și operațiunilor în relația cu partenerii lor bancari. În zona companiilor mijlocii, astfel de soluții au în prezent o adoptare foarte scăzută, din cauza complexității și a cheltuielilor mari. API-urile bancare sunt disponibile acum pentru a deschide accesul la soluții extrem de competente de trezorerie și de gestionare a cash-ului unui număr mare de firme, pentru o fracțiune din preț, pe un model lunar bazat pe abonament”, a spus Cosmin Cosma, CEO și cofindator Finqware.

Pentru a se putea extinde la nivel european, startup-ul românesc va începe o campanie de strângere de investiții. Până acum, startup-ul a obținut investiții de circa 800.000 de dolari, printre finanțatori numărându-se și fondul de investiții GapMinder, conform Crunchbase.

Startup-ul românesc Finqware s-a lansat pe piață în anul 2018, oferind servicii tehnice celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, precum și altor jucători mari din sectorul bancar românesc. 

Fondatorii companiei sunt Cosmin Cosma (CEO),  Dănuț Covalciuc și  Dumitru Tărăianu.

viewscnt
Afla mai multe despre
finqware
bnr