Producătorul de rachete de tenis Wilson, Amer Sports, a înregistrat o creștere de 30% a veniturilor în primele nouă luni ale anului 2023, potrivit documentelor depuse la autoritățile de reglementare listarea sa la bursa de la Wall Street, compania alăturându-se altor firme de profil care doresc să profite de revenirea interesului investitorilor, transmite Reuters.
Ofertele publice inițiale din SUA, care au trecut printr-o perioadă aridă care a durat cea mai mare parte a anilor 2022 și 2023, sunt așteptate să își revină pe măsură ce piața de valori se apropie de maxime record, scrie News.ro.
”Ne așteptăm că 2024 va arăta ca un an normal, dar, după 2022 și 2023, normalul s-ar putea simți ca un val de IPO”, a declarat Matthew Kennedy, strateg senior la firma de cercetare IPO Renaissance Capital.
Firma de social media Reddit, compania de securitate în cloud Rubrik și startupul de software ServiceTitan sunt, de asemenea, așteptate să devină companii publice în 2024, pe măsură ce temerile de recesiune economică scad și încrederea investitorilor își revine.
MĂRCI SPORTIVE DE REFERINȚĂ
Înființată în 1950, Amer Sports operează în trei segmente și găzduiește branduri emblematice de sport și outdoor, inclusiv Arc'teryx, Salomon, Atomic și Peak Performance.
Brandul său Wilson, de renume mondial, este asociat cu mai mulți sportivi legendari, inclusiv Roger Federer, Russell Wilson și Jamal Murray.
Racheta de tenis Wilson a fost folosită de 643 de câștigători ai titlurilor de Grand Slam.
”Are un dublu rol între mărcile de sport de lux și cele de ultimă generație, pe care investitorii le pot găsi atrăgătoare, mai ales că oamenii continuă să dorească și să cheltuie în călătorii și vacanțe pentru experiențe”, a declarat Michael Ashley Schulman, Chief Investment Officer la Running Point Capital Advisors.
CITEȘTE ȘI Guvernul israelian urmează să voteze bugetul pentru timp de război pe 2024”Investitorii pot vedea articolele sportive ale Amer ca o alternativă sau un diversificator față de mărci precum Nike și Adidas”, a adăugat Schulman.
Wilson este, de asemenea, partenerul oficial pentru o serie de ligi sportive profesioniste, inclusiv Asociația Națională de Baschet și Liga Națională de Fotbal, precum și Campionatele de Tenis de Grand Slam din SUA și Roland-Garros.
Veniturile Amer Sports au fost de 3,05 miliarde de dolari în cele nouă luni încheiate la 30 septembrie, comparativ cu 2,35 miliarde de dolari cu un an mai devreme.
EBITDA ajustat, sau câștigurile de bază, a crescut la 422,1 milioane dolari, față de 261,8 milioane dolari.
"Se pare că compania a avut un 2023 grozav, atât din punct de vedere al creșterii, cât și al profitabilității EBITDA. Nivelul enorm al datoriilor este o piedică, dar IPO va ajuta în acest sens", a adăugat Kennedy.
Fondată în Finlanda, Amer a devenit privată în 2019, după ce un consorțiu condus de compania chineză Anta Sports a achiziționat-o printr-o tranzacție care a evaluat-o la peste 5 miliarde de dolari.
Producătorul de clăpari de schi Salomon nu a dezvăluit prețul și dimensiunea ofertei sale.
CITEȘTE ȘI De ce a dispărut Ryanair de pe site-urile agențiilor de turism online: războiul biletelor și acuzațiile de creștere a prețurilor. Compania aeriană se bucură: așa atragem călătorii pe site-ul nostruAcționarii Amer includ conglomeratul chinez Tencent Holdings și firma de capital privat FountainVest.
Fondatorul miliardar al companiei de îmbrăcăminte pentru atletism inspirată de yoga Lululemon Athletica, Dennis ”Chip” Wilson, a fost nominalizat să facă parte din consiliul său de administrație în legătură cu IPO, a arătat o declarație.
Un alt furnizor de articole pentru ligi sportive majore din SUA, New Era Cap LLC, a demarat, de asemenea, pregătirile pentru o IPO la New York, care l-ar putea evalua între 4 și 5 miliarde de dolari, a informat Reuters în septembrie.
Amer Sports vrea să se listezela Bursa de Valori din New York și să fie tranzacționată sub simbolul ”AS”.
Goldman Sachs, BofA Securities, JPMorgan, Morgan Stanley, Citigroup și UBS Investment Bank sunt principalii subscriitori ai ofertei Amer Sports.