Volumele revin parțial la BVB

Volumele revin parțial la BVB

Sursa foto: Sensay / dreamstime.com

scris 23 oct 2020

După o etapă de retragere a lichidității, într-o sesiune cu aprecieri ale cotațiilor, au fost 4 acțiuni la Bursa de Valori București care au adunat schimburi mai mari de 5 milioane lei. Totuși, activitatea a rămas mai mică decât media zilnică a ultimilor ani.

Într-un context mai degrabă favorabil activelor de risc la nivel mondial, bursa românească a închis săptămâna pe o tendință pozitivă, intrările cumpărătorilor aducând și o revenire la nivelul volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 37,48 milioane lei (7,69 milioane euro), mai mic decât cel care a adus promovarea BVB la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell, dar sporit față de ședințele dominate de anemie, care au marcat jumătatea lunii octombrie, și mai bine distribuit.

Urmărește-ne și pe Google News

Reperul unor transferuri de 1 milion de lei a fost depășit pe 6 acțiuni, dar și pe titlurile de stat cu scadența în anul 2024 (R2408A). Interesul a revenit îndeosebi pe segmentul energetic ce a și dat tonul aprecierilor, cu un salt de 0,86% al indicelui sectorial BET-NG. Din structurea sa, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,93%, până la prețul de 27,15 lei/acțiune, pe tranzacții de 9,26 milioane lei și titlurile OMV Petrom (SNP) care au crescut cu 1,07%, până la prețul de 0,3295 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,22 milioane lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Didi, corespondentul Uber din China, vrea să se listeze la bursă, la o evaluare de peste 60 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Didi, corespondentul Uber din China, vrea să se listeze la bursă, la o evaluare de peste 60 miliarde dolari

Sunt mișcări care au imprimat impuls întregii piețe. Astfel, indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,45% și indicele reprezentativ BET a câștigat 0,44%, până la nivelul de 8.795,07. Din punct de vedere tehnic, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești s-a oprit sub media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), care a funcționat ca rezistență dinamică cel puțin pentru sesiunea de față.

Volumele revin parțial la BVB

Interes a existat și pentru acțiunile bancare, dar acestea au întâmpinat o opoziție din partea vânzătorilor. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 0,74%, până la prețul de 2,0150 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 8,17 milioane lei și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au staționat la prețul de 12,32 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței, de 7,23 milioane lei.

Tot la capitolul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au închis cu 0,39% peste referință, la prețul de 1,2900 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,97 milioane lei, într-o mișcare mai bună decât indicele sectorului fondurilor închise de investiții BET-FI care a urcat cu 0,22%, până la nivelul de 39,810,61 puncte.

Pe o activitate de 1,60 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), au avut o creștere de 2,64%, până la prețul de 0,4270 lei/acțiune, în continuarea unei etape de lichiditate sporite pe acest simbol, inclus recent în componența indicelui FTSE Micro Cap, a companiilor cu capitalizare mică.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
teraplast