După câteva sesiuni în care se părea că efectul listării s-a estompat și titlurile Hidroelectrica au avut o diminuare a lichidității, trecerea pragului psihologic de 112,00 lei/acțiuni a adus cea de-a 2-a valoare de tranzacționare din ring pentru noul emitent.
Elanul la cumpărare a revenit pe piețele mondiale de acțiuni, aprecierile fiind generalizate. În mod particular atrage atenția atingerea unui maxim al ultimului an și jumătate pentru indicele S&P500 de la New York Stock Exchange.
Este contextul internațional care a catalizat și Bursa de Valori București, unde investitorii și-au regăsit curajul pentru a împinge piața mai sus pe volume. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 408,29 milioane lei (82,67 milioane euro), unul din cele mai mari din ultimii ani.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom: Revizia Petrobrazi s-a prelungit cu 2 săptămâni
Acesta a fost asigurat în proporție de 82,93% de transferurile în valoare de 338,62 milioane lei cu acțiuni Hiodroelectrica (H2O). Cele 2,99 milioane acțiuni schimbate sunt echivalentul a 3,83% din cele 78 milioane de acțiuni puse în vânzare de Fondul Proprietatea (FP) în ofertă publică fără opțiunea de supra-alocare, dar și echivalentul a 0,66% din totalul titlurilor producătorului de energie hidro.
Cotația a urcat cu 1,07%, până la prețul de 113,00 lei/acțiune, și activitatea sporită trebuie văzută și prin prisma atingerii unor noi niveluri de preț, superioare coridorului operațiunii de listare. Prezența investitorilor străini care replică structura indicilor internaționali ai FTSE Russell și MSCI ar urma să fie decisivă. Răzvan Raț, director general adjunct la BRK Financial Group, a afirmat într-o discuție cu Profit.ro că aceste intrări de capital sunt imediate, adică în cursul acestei luni.
CITEȘTE ȘI VIDEO&GRAFIC Contextul listării Hidroelectrica. Acțiunile companiilor de energie sunt ieftine pe bursele lumii. Cu cine este Hidroelectrica în competiție pentru atragerea banilor
„Contaminarea” este și pe terți emitenți. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au cumulat schimburi de 23,10 milioane lei într-o ședință în care cotația a avansat cu 0,09%, până la prețul de 22,76 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 16,10 miliarde lei (3,26 miliarde euro). Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 0,73%, până la prețul de 13,86 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,90 milioane lei.
Tot la capitolul financiar, titlurile Fondul Proprietatea au staționat la prețul de 1,9000 lei/acțiune, pe a 3-a activitate a zilei, de 9,17 milioane lei. O valoare foarte apropiată – 9,09 milioane lei – s-a rulat pe titlurile OMV Petrom (SNP), care au crescut cu 1,85%, până la prețul de 0,5500 lei/acțiune care aduce o capitalizare bursieră de 34,27 miliarde lei (6,93 miliarde euro), foarte apropiată de maximele anilor 2005-2006, așa cum se vede pe graficul atașat.
Tot în zona producătorilor de energie, 2 simboluri care au fost motor de creștere în rtrendul anilor trecuți au avut închideri divergente: +0,67%, până la prețul de 45,40 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au totalizat tranzacții de 4,04 milioane lei, și -0,48%, până la prețul de 41,10 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au adunat transferuri de 3,28 milioane lei.
În ansamblu, traiectoria pieței a fost poziitvă, așa cum este înfățișată de tabloul indicilor: +0,55% pentru indicele compozit BET-XT, +0,03% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.029,08 de puncte, +0,95% pentru indicele energetic BET-NG și +0,58% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.156,96 de puncte este la cea mai ridicată valoare a ultimelor 15 luni în cursul săptămânii trecute.
Au supraperformat pieței, cu un salt de 5,10%, până la prețul de 18,55 lei/acțiune, titlurile Transport Trade Services (TTS), care au cumulat volume echivalente cu 2,51 milioane lei. Schimburi cu puțin sub reperul de 2 milioane lei am mai consemnat pe titlurile Lion Capital (LION), care au pierdut 0,42%. Până la prețul de 2,3800 lei/acțiune, și pe titlurile MedLife (M), care au staționat la prețul de 19,18 lei/acțiune