Producătorul de vase emailate VES Sighișoara și-a diminuat cu aproape 30% afacerile în primele 3 trimestre, iar pierderile au depășit reperul de 8 milioane lei.
Ves Sighișoara (VESY) a realizat în primele 9 luni din acest an venituri totale din exploatare în valoare de 23,66 milioane lei, în scădere cu 29,39% față de cele de 33,51 milioane lei din perioada similară din 2017. În același interval de raportare, cheltuielile din exploatare au avut un declin ceva mai atenuat, de 6,07%, la 32,01 milioane lei, de la 34,08 milioane lei.
În aceste condiții, compania și-a adâncit pierderile la 8,56 milioane lei, acestea fiind de peste 11 ori mai mari decât cele de aproximativ 751.000 de lei din primele 3 trimestre din 2017. Pentru anul trecut, compania a raportat pierderi de 254.000 de lei, iar la S1 rezultatul negativ era deja de 6,73 milioane lei.
Producătorul de vase emailate Ves Sighișoara, companie dețiută de omul de afaceri Alexandru Farcaș, prin firma Chimsport Orăștie, în proporție de 48,14%, este listată la cota Bursei de Valori București, unde la ultima cotație, de 0,0455 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 5,40 milioane lei (1,16 milioane euro).