Vânzarea diviziei de profile de tâmplărie și a celei de metale a triplat profitul net al TeraPlast

Vânzarea diviziei de profile de tâmplărie și a celei de metale a triplat profitul net al TeraPlast
scris 8 feb 2022

Grupul TeraPlast și-a majorat în 2021 cu 36% câștigul pretaxare EBITDA, la 74,24 milioane lei, într-un tranziție bună către noua configurație de business după vânzarea în secvență scurtă a diviziilor de metale și tâmplărie.

TeraPlast Bistrița (TRP) a realizat anul trecut venituri din contractele cu clienții de 615,11 milioane lei, cu 55,86% mai mari decât cele de 396,18 milioane lei obținute în 2020. 14,4% din aceste livrări au fost la export. „Rezultatul consolidat a fost influențat pozitiv de operaționalizarea unor investiții programate (extinderea capacităților Diviziei Instalații și a TeraPlast Recycling), dar a fost grevat de costuri nerecurente aferente pornirii investitților noi, care s-au cifrat la aproape 3,7 milioane de lei”, spune raportarea anuală preliminară remisă Bursei.

Urmărește-ne și pe Google News

În același interval de raportare, cheltuielile cu materiile prime au crescut cu 77,61%, la 424,44 milioane lei, de la 238,96 milioane lei, iar cheltuielile cu beneficiile angajațiilor au urcat cu 38,93%, la 69,27 milioane lei, de la 49,86 milioane lei.

OMV Petrom, profit net mai mult decât dublu față de 2020, dar cu 21% sub cel de dinainte de pandemie CITEȘTE ȘI OMV Petrom, profit net mai mult decât dublu față de 2020, dar cu 21% sub cel de dinainte de pandemie

Astfel, rezultatul din exploatare a fost în 2021 de 63,62 milioane lei, cu 41,66% mai mare decât în exercițiul financiar precedent. Profitul din vânzarea către Dynamic Selling Group a diviziei de profile din tâmplărie și cel aferente tranzacției cu irlandezii de Kingspan pentru înstrăinarea diviziei steel este prins în bilanț la 189,25 milioane lei, față de câștigul net adus de aceste segmente de 47,80 milioane lei în 2020. Astfel, rezultatul exercițiului este de 233,87 milioane lei, de peste 3 ori mai mare decât cel de 77,50 milioane lei din anul anterior.

„Ne dezvoltăm semnificativ și în 2022 datoritaă business-ului de ambalaje, unde vom avea o triplare a cifrei de afaceri”, spune în raportarea către investirtori Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație. „De asemenea, creștem datorită extensiilor de capacitate realizate la instalații, granule și reciclare. Asigurăm dezvoltările viitoare și prin investiția de 11 de milioane de euro în producția de folii stretch. Vom începe implementarea ei de îndată ce primim acordul de finanțare. În extinderea afacerilor noastre, contăm și pe realizarea de proiecte de M&A care ne vor conduce la o EBITDA de 130 de milioane de lei.”

DN Agrar Group ajunge la cota bursei ca o companie cu o valoare de piață de peste 110 milioane lei CITEȘTE ȘI DN Agrar Group ajunge la cota bursei ca o companie cu o valoare de piață de peste 110 milioane lei

Activele totale se ridicau la sfârșitul anului trecut la 875,11 milioane lei, fiind cu 19,58% mai mari decât cele de 731,80 milioane lei de la 31 decembrie 2020. În aceeași perioadă, datoriile totale au fost reduse cu 26,98%, la 290,34 milioane lei, de la 397,60 milioane lei.

„Exporturile rămân o prioritate. La acest capitol vizăm o creștere de 40% în acest an”, mai spune Goia, fondatorul companiei listate în 2008 la Bursa de Valori București, unde la ultimul preț de 2,33 miliarde lei (471,09 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
bvb
bursa