Într-o zi în care sistemul BVB a procesat și 2 operațiuni de piață, lichiditatea a avut valori duble față de media ultimilor ani.
Tendința a fost pozitivă pe bursele dezvoltate, după ziua deciziei de politică monetară a băncii centrale a SUA, și acesta este contextul în care inclusiv la BVB investitorii și-au regăsit apetitul de cumpărare, ridicând lichiditatea în ansamblu.
Rulajul de 88,59 milioane lei (18,00 milioane euro) al pieței de acțiuni este unul din cele mai ridicate din acest an, chiar dacă a beneficiat de procesarea în sistemul pieței de operațiunile derulate pe acțiunile One United Properties (ONE), în valoare de 24,49 milioane lei, și Cemacon Zalău (CEON), unde acționarul majoritar Pavăl Holding al fondatorilor Dedeman a reușit să tragă din piață acțiuni însumând 10,61 milioane lei într-o ofertă publică ce poate deschide calea delistării.
CITEȘTE ȘI Arctic Stream semnează un contract echivalent cu aproximativ o zecime din veniturile de anul trecutNu au fost, însă, numai aceste operațiuni speciale. În piața reglementată, activitatea a fost bine distribuită în adâncime, cu un număr de 12 instrumente financiare depășind reperul unor tranzacții de 1 milion de lei.
Podiumul de la BVB a fost, iarăși, unul inedit, cu titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) pe primul loc, adunând transferuri de 13,99 milioane lei într-o ședință cu un declin al cotației de 1,24%. Acestea au fost urmate, de alt outsider, titlurile companiei Grand Hotel Bucharest (RCHI), care operează hotelul cu același nume, fostul celebru Intercontiental de la Piața Universității. Volume pe acest emitent au fost în echivalent 4,90 milioane lei, cu un cumpărător ridicând cotația cu 8,70%, până la nivelul de 0,2500 lei/acțiune.
Neobișnuită este și poziția a 3-a pe care o activitate de 4,60 milioane lei a adus-o titlurilor MedLife (M). Acestea au pierdut 0,95%, până la prețul de 16,70 lei/acțiune.
Interesul a fost bine distribuit și către titlurile bluie-chip care au în comun deviații modeste față de nivelurile de referință ale sesiunii anterioare: +1,30%, până la prețul de 0,4660 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP) pe al 4-lea rulaj al pieței, de 4,46 milioane lei, +0,83%, până la prețul de 12,10 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au cumulat tranzacții de 4,40 milioane lei, -1,00%, până la prețul de 44,35 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au adunat volume echivalente cu 3,22 milioane lei, -01,0%, până la prețul de 19,68 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au însumat schimburi de 2,82 milioane lei, +0,13%, până la prețul de 38,15 lei/acțiune pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), ce au întrunit o activitate de 2,66 milioane lei și +0,48%, până la prețul de 2,1050 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), pe care s-au realizat tranzacții de 1,43 milioane lei.
CITEȘTE ȘI TABEL Cu cât au crescut remunerațiile șefilor OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din RomâniaSunt mișcări din care a rezultat un avans de 0,22% al indicelui compozit BET-XT și o apreciere de 0,34% a indicelui BET care la nivelul de 12.082,45 de puncte are o serie de oscilații neconcludente în zona mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, așa cum se vede pe graficul atașat.
Indicii sectoriali au avut evoluții divergente, respectiv un declin de 0,39% a indicelui financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.481,18 de puncte, și un câștig de 0,26% pentru indicele energetic BET-NG. Din structura acestuia, titlurile Electrica (EL) au urcat cu 0,34%, până la prețul de 8,78 lei/acțiune, pe transferuri de 3,17 milioane lei, și titlurile Transgaz (TGN) au staționat la prețul de 309,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,94 milioane lei.