Cotațiile petrolului au crescut marți cu peste 1% după ce Turcia a doborât un avion de luptă rusesc care ar fi încălcat spațiul aerian al țării la granița cu Siria, investitorii fiind îngrijorați de o potențială escaladare a situației, relatează MarketWatch.
Turcia nu a dat detalii despre avionul doborât, însă a precizat că piloții au ignorat mai multe avertismente în care li se cerea să părăsească spațiul aerian turc.
“Știrile referitoare la prăbușirea unui avion militar în Siria amintesc investitorilor că există încă riscuri semnificative în Orientul Mijlociu“, a spus Bjarne Schieldrop, analist al companiei suedeze de servicii financiare SEB Markets.
Prețul țițeiului Brent, de referință pe bursa de la Londra, a crescut cu 1,1% după anunț, la 45,33 dolari/baril. Pe bursa de la New York, petrolul West Texas Intermediate (WTE) se tranzacționa la 42 dolari/baril, în urcare cu 0,6% față de referință.
Totodată, bursa de la Istanbul a scăzut cu 1,6%, iar lira turcească s-a depreciat cu 0,6% față de dolarul american, scrie Reuters.
Indicele RTS al bursei de la Moscova a scăzut cu până la 4%, declinul fiind condus de acțiunile Gazprom, care s-au depreciat cu 4,1%. Aproximativ 17% din exporturile grupului petrolier rus către țările din afara CSI (Comunitatea Statelor Independente) merg în Turcia. De altfel, Rusia este al doilea cel mai mare partener comercial al Turciei, după Germania.
"O eventuală suspendare a relațiilor comerciale dintre cele două state ar avea un impact economic direct, însă cele două părți nu au niciun interes să întrerupă total relațiile. Probabilitatea declanșării unui conflict armat este foarte scăzută", a spus pentru Bloomberg Joseph Dayan, analist al firmei britanice BCS.
Aviația militară din Turcia a doborât marți dimineață un avion de război rusesc SU-24 care a violat spațiul aerian al țării la granița cu Siria, ignorând avertizările oficialilor turci, potrivit unor surse din administrația președinției Turciei.
Piloții avionului rusesc au reușit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbușească. Potrivit postului de televiziune CNN Turk, unul dintre piloți a fost capturat de forțele turkmene din Siria.
Ministerul rus al Apărării a confirmat că avionul doborât aparținea armatei ruse, însă a negat că acesta ar fi încălcat spațiul aerian al Turciei.
"Avionul nu a părăsit spațiul aerian al Siriei", a declarat ministerul într-un comunicat preluat de agenția de știri Sputnik.
Rusia a lansat o investigație privind circumstanțele care au condus la doborârea avionului, primul incident de acest fel între Rusia și un membru NATO în peste 60 de ani.