Acțiunile Fondul Proprietatea au acaparat atenția pe bursa românească, dar volumele pe celelalte acțiuni au fost foarte mici.
Investitorii activi la Bursa de Valori București par a-și doza resursele pentru momentul intrării în scenă a Hidroelectrica, societate unde Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă pachetul său de până la 19,94% din titluri. Acesta este contextul în care lichiditatea a fost una slabă, cu un rulaj de doar 18,10 milioane lei (3,65 milioane euro) al pieței de acțiuni.
Nu mai puțin de 45,30% din această activitate a fost asigurată de transferurile în valoare de 8,20 milioane lei realizate pe titlurile FP care au avut o revenire de 0,32%, până la prețul de 1,8900 lei/acțiune, după o mișcare descendentă accelerată luni și marți și care a aruncat cotația pe minimele ultimelor 7 luni.
CITEȘTE ȘI Profit.ro Piața de Capital.forum. Alexandru Ilisie, OTP Asset Management: Listarea Hidroelectrica poate duce piața de capital din România în categoria piețelor emergenteÎn afară de interesul punctual pentru acest emitent adus de o tranzacție care are potențialul de a-i aduce lichidități consistente pe bilanț, interesul a fost slab pentru celelalte acțiuni. Schimburi apropiate reperul de 2,00 milioane lei au fost suficiente pentru aduce OMV Petrom (SNP) pe locul 2 în clasamentul tranzacțiilor într-o ședință în care cotația s-a corectat cu 1,09%, până la prețul de 0,4916 lei/acțiune.
În rest, pragul unor volume echivalente cu 1 milion de lei a mai fost depășit doar de titlurile One United Properties (ONE), care au pierdut 0,43%, până la prețul de 0,9350 lei/acțiune.
Fără ordinele consistente, piața a fost în derivă cu oscilații minore față de referința de miercuri, așa cum această realitate este surprinsă de tabloul indicilor: -0,07% pentru indicele compozit BET-XT, -0,37% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul 48.702,48 de puncte, -0,22% pentru indicele energetic BET-NG și -0,03% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.045,19 de puncte este în zona mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care marchează punctul de echilibru al pieței.