Într-o sesiune în care aproape jumătate din activitatea de tranzacționare a fost asigurată de acțiunile bancare, indicele celor mai lichide titluri românești a ajuns pe o valoare record.
Bursa românească a depășit o nouă ștechetă psihologică. Nu a fost nevoie de volume, rulajul pieței de acțiuni fiind de numai 36,73 milioane lei (7,45 milioane euro), și nici măcar de o evoluție în tandem. În top 5 al celor mai schimbate acțiuni, doar 3 simboluri au avut închideri „pe verde”.
Decisiv a cântărit creșterea cu 1,64%, până la prețul de 2,7950 lei/acțiune, a titlurilor Băncii Transilvania (TLV) pe transferuri de 9,31 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și singura tranzacție specială din piața deal, în valoare de 1,19 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a corectat cu 0,79%, până la prețul de 17,68 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a zilei, de 6,53 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențialÎn pofia unor evoluții divergente și într-un climat internațional favorabil activelor de risc la nivel internațional, în care indicele S&P500 de la New York Stock Exchange a atins un nou maxim în zona de 4.900 de puncte, și la BVB tendința a fost pozitivă în ansamblu. Indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,33% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,32%, până la o nouă valoare record, de 12.006,24 puncte.
În prima zi după ajustarea ex-dividend, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) s-au apreciat cu 0,45%, până la prețul de 0,8840 lei/acțiune, pe un rulaj de 4,24 milioane lei. Prin contrast, pe fondul unor schimburi de 2,38 milioane lei, titlurile One United Properties (ONE) au coborât cu 1,51%, până la prețul de 1,9600 lei/acțiune, care este cu 2,00% sub cel de 2,0000 lei/acțiune al ofertei publice primare ce a precedat listarea.
Intermediarul operațiunii de piață derulate de compania imobiliară, BRK Financial Group (BRK) a câștigat 4,03% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale încheind la prețul de 0,3610 lei/acțiune o sesiune în care au cumulat tranzacții de 1,87 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Acțiunile Simtel Team, companie care montează centrale fotovoltaice pentru Altex și Dedeman, se listează astăzi la bursă. Povestea – de la repararea telefoanelor mobile la tehnologia 5GPe segmentul energetic, al cărui indice de profil BET-NG a alunecat cu 0,13% sub referință, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au urcat cu 0,18%, până la prețul de 27,50 lei/acțiune, pe transferuri de 1,53 milioane lei. Reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Purcari Wineries (WINE) care s-au corectat cu 0,64%, până la prețul de 30,90 lei/acțiune, și de cele ale Fondului Proprietatea (FP) care au avansat cu 0,22%, până la prețul de 1,8640 lei/acțiune, pe contrasens față de indicele financiar BET-FI care s-a depreciat cu 0,46%, până la nivelul de 52.704,34 puncte.