GRAFIC Bursa românească – la cel mai ridicat nivel de la începutul crizei coronavirus

GRAFIC Bursa românească – la cel mai ridicat nivel de la începutul crizei coronavirus

Sursa foto: Santima Suksawat / dreamstime.com

scris 11 mai 2020

Indicele BET, al celor mai tranzacționate acțiuni de la BVB, a depășit reperul de 8.400 de puncte, un maxim al ultimelor 2 luni.

Consolidarea indicelui Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York în zona de 24.000 de puncte, unde este cu 30% peste minimele din martie antrenate de puseul de vânzare pe măsura panicii față de extinderea epidemiei de coronavirus, favorizează și avansul acțiunilor românești în contextul prefigurării unor faze de reluare a activităților economice, după măsurile drastice de restricție a circulației și a unor închideri sectoriale.

Urmărește-ne și pe Google News

Acesta este peisajul în care investitorii de la Bursa de Valori București s-au aventurat să arunce cotațiile la cele mai ridicate valori ale ultimelor 2 luni și de la picajul generat de panica la nivel mondial legat de extinderea bolii COVID-19. Cumpărătorii s-au activat de la debutul sesiunii de tranzacționare, dar retrageri de pe piețele mari au determinat și replieri la BVB.

SIF Transilvania - o AGA online cu 2 revendicări CITEȘTE ȘI SIF Transilvania - o AGA online cu 2 revendicări

Astfel, la finalul sesunii, indicele compozit BET Plus a câștigat 0,27%, iar indicele reprezentativ a urcat cu 0,30%, până la nivelul de 8.406,04 puncte, însă intraday atinsese și un maxim de 8.452,42 puncte. Pe graficul atașat se vede că este cea mai ridicată valoare de la prăbușirea cotației din martie.

Indicele a depășit pentru prima dată din luna februarie media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), dar încă ezită la retragerea Fibonacci de 50,00% aplicabilă segmentului principal de scădere.

GRAFIC Bursa românească – la cel mai ridicat nivel de la începutul crizei coronavirus

Piața nu este, însă, neapărat robustă. Rulajul segmentului acțiuni a fost de numai 33,88 milioane lei (7,01 milioane euro), iar acțiunile cu profil financiar au fost în suferință. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 1,23%, până la prețul de 2,0050 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 7,65 milioane lei, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), s-au depreciat cu 1,38%, până la prețul de 11,40 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 3,64 milioane lei, iar titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), care au pierdut 0,17% au traversat una din puținele sesiuni din aprilie când nu au depășit reperul unor transferuri de 1 milion de lei.

INFOGRAFIC Bitcoin revine peste pragul de 10.000 dolari pentru prima oară din februarie CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Bitcoin revine peste pragul de 10.000 dolari pentru prima oară din februarie

De asemenea, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au închis în staționare, la prețul de 1,1650 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,11 milioane lei – în ziua în care emitentul a anunțat că săptămâna trecută a achiziționat un număr de 6,82 milioane de acțiuni, pentru care a plătit suma de 7,82 milioane lei, în cadrul programului aprobat de acțiionari – deși tabloul bun pentru acțiunile SIF a favorizat o supraperformare a indicelui fondurilor închise de investiții, respectiv un avans de 1,02%, până la nivelul de 42.340,64 puncte.

Indicele energetic BET-NG a avut un salt încă și mai substanțial, +1,46%, într-o zi în care sectorul a tractat întreaga piață. Din structura sa, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 1,55%, până la prețul de 0,3600 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 6,62 milioane lei, iar titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 2,26%, până la prețul de 29,45 lei/acțiune, pe o activitate de tranzacționare de 5,74 milioane lei. La același capitol, unde investitorii sunt încurajați de perspectiva acordării de dividende suplimentare din partea companiilor de stat, având în vedere necesarul de la buget, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au crescut cu 1,49%, până la prețul de 16,34 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,61 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica