După o etapă de corecții, indicii principali de la BVB au crescut cu aproape 1%, tractați de aprecieri de amplitudini chiar și mai mari ale acțiunilor Băncii Transilvania, Fondul Proprietatea și BRD Groupe Société Générale.
O secvență de 3 sesiuni cu oscilații foarte reduse la Bursa de Valori București a fost ruptă astăzi de un impuls de creștere destul de pronunțat și într-un context în care indicii de la New York Stock Exchange se regăsesc în zona maximelor istorice.
Indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,94%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,93%, până la nivelul de 10.093,19 de puncte. Sub aspect tehnic, mișcarea cotației apare ca o reacție din media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), ce a funcționat de mai multe ori ca suport dinamic pe parcursul trendului ascendent inaugurat în primăvara anului trecut și evidențiat pe graficul atașat.
Mișcarea de creștere a fost susținută în primul rând de acțiunile bancare. Astfel, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 5,38 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 1,17%, până la prețul de 2,5850 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 13,48 miliarde lei (2,83 miliarde euro).
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 1,51%, până la prețul de 16,14 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,42 milioane lei.

Au supraperformat pieței și titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au crescut cu 1,87%, până la un nou maxim de 1,3650 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,96 milioane lei. Cotația este doar cu 1,80% sub prețul de 1,3900 lei/acțiune, al ofertei publice de răscumpărare derulate pentru un număr de 200 milioane de acțiuni, reprezentând 2,62% din capitalul social. Perioada de subscriere în cadrul operațiunii de piață se încheie pe 4 martie, iar în ultimele zile ale ofertei emitentul poate modifica prețul, conform prospectului aprobat de ASF.
Prin contrast, celelalte acțiuni ale fondurilor închise de investiții, cele ale SIF, au avut o performanță mai slabă, ceea ce a tras în jos indicele financiar BET-FI, cu un avans de 0,55%, până la nivelul de 51.550,41 puncte. Dinamica a fost și mai atenuată, +0,25% pentru indicele sectorului energetic BET-NG, al cărui cel mai important emitent, OMV Petrom (SNP) a avut o zi de stagnare, titlurile sale stabilizându-se la prețul de 0,4250 lei/acțiune în contextul unor transferuri de 3,44 milioane lei.

La același capitol și tot în staționare, la prețul de 10,80 lei/acțiune, au închis titlurile Electrica (EL), care au adunat tranzacții de 1,32 milioane lei. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au câștigat 0,14%, până la prețul de 34,60 lei/acțiune pe fondul unor schimburi de 2,10 milioane lei.
Dacă mișcarea de creștere a revenit, în schimb volumele au fost în continuare reduse, în linia întregii săptămâni. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 23,54 milioane lei (4,94 milioane euro), într-o tendință deja prelungită de mai mult de un an de slăbire a lichidității. Acesta este contextul în care declinul de 14,81% a activității de tranzacționare de pe segmentul acțiuni, unități și drepturi, la 9,95 miliarde lei, de la 11,68 miliarde lei a avut impact asupra rezultatelor financiare ale operatorului de piață Bursa de Valori București (BVB). Societatea a raportat pentru 2019 un profit net de 6,83 milioane lei, cu 32,97% mai mic decât cel de 10,19 milioane lei obținut în 2018.