Pe volume mici explicabile prin faptul că investitorii nerezidenți sunt în vacanța de Paști, indicele reprezentativ de la Bursa de Valori București a fost împins pe un nou maxim local. Practic, piața este la un pas pentru a se întoarce la reperele de tranzacționare care au premers ordonanța de urgență cu prevederi drastice pentru mediul corporativ.
Ca și în Vinerea Mare a Paștelui Catolic și Protestant, investitorii instituționali străini au lipsit de la BVB. Fără ordinele lor, activitatea de tranzacționare a fost modestă. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 18,20 milioane lei (3,82 milioane euro) și acela concentrat ân proporție de 87,89%pe primele cele mai transferate acțiuni.
Pe primul loc în clasamentul lichidității, cu schimburi însumând 6,31 milioane lei, s-au aflat titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au staționat la prețul de 0,9600 lei/acțiune. Celelalte titluri de la capitolul fondurilor închise de investiții au avut o zi „roșie”, fapt pentru care indicele sectorial BET-FI a alunecat cu 0,20% sub referință, la nivelul de 36.130,19 puncte.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În ansamblu, însă, ziua a fost una bună pentru piață, cu un avanst de 0,54% al indicelui compozit BET Plus și o apreciere de 0,62% pentru indicele BET, până la un nou maxim local, de 8.402,88 de puncte. Practic, piața este doar la un salt de 0,19% pentru a depși reperul de 8.419,19 puncte la care se afla înainte de promovarea de către guvernanți a așa-numitei „taxe pe lăcomie”.
Sub aspect tehnic, deși nu excludem o corecție care să valideze o mișcare mai credibilă, dublată de prezența nerezdenților, piața se află pe un impuls ascendent puternic, indicele acțiunilor blue-chip fiind susținu de mediile mobile care desemenează tendința pe termen scurt, așa cum se vede pe graficul atașat.
Aprecierea de azi a indicelui a fost antrenată de titlurile OMV Petrom (SNP), care au crescut 3,13%, până la prețul de 0,3785 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,20 milioane lei, într-o în care la Londra cotația țițeiului de tip Brent a depășit reperul de 74 dolari/baril, tranzacționându-se la maximele ultimelor 6 luni.
La același capitol energetic al cărui indice BET-NG a câștigat 0,83%, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 1,04%, până la prețul de 33,90 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 4,62 milioane lei.
Segmentul bancar de la BVB a cedat astăzi întâietatea. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-a apreciat cu 0,69%, până la prețul de 2,1850 lei/acțiune, pe transfreruri de 3,08 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avansat cu 0,29%, până la prețul de 13,76 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 785.000 lei.