Bursa, la a 2-a sesiune de recuperare, însă pe volume foarte mici. Investitorii sunt în așteptare, spune un manager de fond

Bursa, la a 2-a sesiune de recuperare, însă pe volume foarte mici. Investitorii sunt în așteptare, spune un manager de fond

Sursa foto: Jared Rainbow / dreamstime.com

scris 4 aug 2020

Cea mai mare parte a declinului de săptămâna trecută a fost anulat prin 2 zile de aprecieri. Piața este fără direcție și activitatea redusă denotă o etapă în care jucătorii aleg să nu facă mutări decisive, spune șeful celui mai mare adminstrator independent de fonduri din România.

La finele săptămânii precedente, după 3 sesiuni consecutive „roșii” piața de acțiuni românească părea înscrisă pe o fază descendentă, însă, încurajată de evoluția pozitivă a burselor dezvoltate, a pus 2 sesuni consecutive de revenire. Rulajul segmentului principal, totuși, abia s-a cifrat la 25,43 milioane lei (5,26 milioane lei), simptom al unei participări reduse a investitorilor.

Urmărește-ne și pe Google News

„E o perioadă de expectativă acum”, spune Horia Gustă, CEO la Certinvest, adăugând că teoretic ar trebui să parcurgem o fază de corecții, dar mulți jucători aleg să nu vândă în așteptarea unor intrări de capital după anunțarea injecțiilor de lichiditate la nivel european. „Fiind și vară, avem volume mici de tranzacționare acum. Mai avem zile în care volumele sunt un pic mai mari, dar ne uităm la medie; media în această perioadă este destul de scăzută”, a mai declarat pentru Profit.ro Gustă, care este și președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri.

Fondul Proprietatea promovează oferta publică de răscumpărare la prețul de 1,3900 lei/acțiune, cu 12% peste cotația de piață CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea promovează oferta publică de răscumpărare la prețul de 1,3900 lei/acțiune, cu 12% peste cotația de piață

Interesul s-a văzut pe 2 simboluri tradițional preferate de instituționalii nerezidenți care vor să ia expunere pe România. Astfel, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 1,2500 lei/acțiune, pe transferuri de 6,78 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 1,72%, până la prețul de 11,82 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 6,58 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a avut un salt de 2,97%, până la prețul de 2,0800 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,31 milioane lei.

Sunt mișcări influențate de tabloul prepodenrent pozitiv al burselor europene: +0,19% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,05% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,28% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,36% pentru indicele DAX30 din Germania, +0,39% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,62% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,63% pentru indicele PX de la Praga.

La BVB, amplitudinea aprecierilor a fost chiar mai mare. Astfel, indicele compozit BET Plus a câștigat 0,74%, indicele financiar BET-FI a avansat cu 0,82%, până la nivelul de 42.304,04 puncte și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,73%, până la nivelul de 8.493,41 puncte, unde s-a oprit sub mediile mobile exponențiale de viteză în proporții Fibonacci de 21 de zile (EMA21) și, respectiv 55 de zile (EMA55), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa, la a 2-a sesiune de recuperare, însă pe volume foarte mici. Investitorii sunt în așteptare, spune un manager de fond

Este o tendință pozitivă influențată mai degrabă de așteptări privind un flux viitor de capital. „Intrare efectivă de bani în piața de capital nu e. Ne uităm la volume...”, avertizează Gustă de la Certinvest, care nu exclude și corecții. Pe de altă parte, spune că „avem potențial pe termen mediu și lung destul de important”, făcând trimitere la primirea statutului de piață emergentă de către BVB sub criteriile FTSE Russell, perspectiva creșterii numărului de emitenți și reluarea programului de emisiuni de titluri de stat pentru populație care are capacitatea de a atrage din nou interesul investitorilor de retail către bursă.

Au fost, aparent și reașezări de portofolii. În piața deal s-au consumat 2 transferuri speciale, pe titlurile Electrica (EL) și OMV Petrom (SNP), în valoare de 2,10 milioane lei și, respectiv 1,38 milioane lei. În piața reglementată, ultimele titluri au închis pe referința de luni de 0,3100 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,67 milioane lei, ceea e a determinat și o evoluție ceva mai atenuată, +0,15%, și pentru indicele energetic BET-NG.

Managerul de fonduri Gustă nu exclude ca etapa de tatonări să continue: „E și perioadă de vară, lumea e în concediu, cazurile de coronavirus sunt din ce în ce mai multe...”  Mai degrabă investitorii așeg să stea deoparte și să vadă ce se întâmplă. „Lumea nu știe ce să facă”, a conchis Gustă.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
electrica
horia gusta
certinvest