BRK Financial – profit consistent la S1

BRK Financial – profit consistent la S1

Foto dreamstime.com

scris 13 aug 2021

După ani buni de dificultăți sau câștiguri excepționale precum vânzarea pachetului majoritar de la Facos Suceava, BRK Financial Group obține un profiit bun din activitatea de bază.

BRK Financial Group (BRK) – casa de brokeraj clujeană cu o cotă de piață de 6,62% la Bursa de Valori București, a realizat în prima jumătate a acestui an venituri din activitatea de intermediere de 8,98 milioane lei, mai mult decât duble față de cele de 4,08 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, veniturile din activitatea de formator de piață au urcat cu 42,63%, la 2,71 milioane lei, de la 1,90 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Evoluția bursieră care a dus indicele BET pe noi maxime a adus câștiguri din reevaluarea activelor de 6,98 milioane lei, față de ajustarea negativă de 3,45 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut. În același timp, BRK Financial a realizat venituri de 2,65 milioane lei din tranzacționarea instrumentelor financiare, față de pierderea de 4,09 milioane lei de la S1 2020.

Mecanica Ceahlău, societate care a vândut o serie de active în ultimii ani, și-a majorat substanțial afacerile semestriale CITEȘTE ȘI Mecanica Ceahlău, societate care a vândut o serie de active în ultimii ani, și-a majorat substanțial afacerile semestriale

Din această dinamică, casa de brokeraj a obținut un profit net de 14,80 milioane lei, comparativ cu pierderea de 6,42 milioane lei din primul semestru al anului trecut. În 2021 firma a devenit mult mai mare. Astfel, activele totale erau la data de 30 iunie de 382,16 milioane lei, în creștere cu 95,78% față de cele de 195,20 milioane de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 126,46%, la 286,59 milioane lei, de la 126,55 milioane lei, inclusiv prin emiterea unor obligațiuni în valoare de 24,25 milioane lei scadente în anul 2026 (BRK26).

Investitorii au inclus treptat în preț această dinamică a business-ului, acțiunile crescând de peste 4 ori de la începutul anului. La ultima cotație de închidere de la BVB, de 0,3810 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății listată în toamna anului 2006, se ridică la 128,68 milioane lei (26,20 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
brk financial
bvb
bursa