Deși volumele au fost slabe, indicele BET de la BVB a ajuns pe cel mai ridicat nivel de când este măsurat, beneficiind de un salt consistent al titlurilor FP.
La New York Stock Exchange, presiunea la vânzare a investitorilor s-a menținut și în a 3-a sesiune a săptămânii, indicele S&P500 atingând un minim al ultimelor 4 săptămâni. Nu este un șoc care să se fi transferat la BVB, unde indicii au continuat neabătut pe noi maxime.
Indicele compozit BET Plus a câștigat 0,56% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,57%, până la nivelul de 11.763,07 puncte, afându-se pe un impuls puternic pe termen scurt susținut din punct de vedere tehnic de media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5), așa cum se vede pe graficul atașat.
Elanul a fost susținut de explozia pe un nou record de 1,8180 lei/acțiune a titlurilor Fondul Proprietatea (FP) care au adunat schimburi de 5,95 milioane lei. Este și motivul pentru care indicele financiar BET-FI a supraperformat pieței, cu un avans de 1,05%, până la nivelul de 49.969,74 puncte.
Mai multe transferuri, de 6,23 milioane lei, nu au mai cumulat decât titlurile OMV Petrom (SNP) într-o zi în care lichiditatea a fost în mod particular slabă, echivalentă cu un rulaj de 30,36 milioane lei (6,16 milioane euro) pentru segmentul acțiuni. Cotația companiei petroliere a crescut cu 0,53%, până la prețul de 0,4730 lei/acțiune.
Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 2,6100 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,63 milioane lei, iar tot la capitolul financiar titlurile BRK Financial Group (BRK) s-au corectat cu 2,75% până la prețul de 0,3180 lei/acțiune, pe on activitate de 2,30 milioane lei.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine la bursă. În acționariat - un fost ministru de FinanțeTitlurile TeraPlast Bistrița (TRP) s-au retras, de asemenea, cu 0,37%, până la prețul de 0,8100 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,35 milioane lei și pe sectorul energetic, al cărui indice BET-NG a urcat cu 0,23%, titlurile Electrica (EL) au suferit un declin de 1,04%, până la prețul de 13,28 lei/acțiune, pe transferuri de aproximativ 958.000 de lei. Reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit pe piața AeRO de titlurile iHunt Technologies (HUNT) care au staționat la prețul de 7,9000 lei/acțiune.
În piața de obligațiuni tranzacțiile s-au ridicat la 4,73 milioane lei (aproximativ 960.000 de euro), debalansat în proporție de peste jumătate către titlurile de stat scadente în anul 2024 (R2403A) și care au avut un rulaj de 2,63 milioane lei.