Bursele europene au continuat o tendință pozitivă, în timp ce investitorii au analizat impactul noilor tarife impuse de președintele american Donald Trump, relatează CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a închis în creștere cu 0,27%, iar sectorul bancar a avansat cu 1,26%. Această performanță a fost înregistrată în ciuda scăderii de 1% a acțiunilor UniCredit, după ce banca italiană a anunțat o posibilă încetinire a veniturilor în 2025, pe fondul unei scăderi a veniturilor din dobânzi nete, scrie News.ro.

Indicele german DAX a urcat cu 0,58%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,28%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,11%. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 0,91%.
Investitorii din întreaga lume urmăresc cu atenție schimbările din politica comercială a SUA, după ce Trump și-a respectat promisiunea de a impune tarife generale importurilor a două metale esențiale.
Luni seară, președintele american a semnat ordinul prin care introduce tarife de 25% pentru importurile de oțel și aluminiu, măsură care va intra în vigoare pe 4 martie.
UE anunță măsuri de retorsiune împotriva SUA
Uniunea Europeană a reacționat rapid la noile tarife impuse de SUA, anunțând că va adopta măsuri de răspuns.

”Tarifele nejustificate impuse UE nu vor rămâne fără răspuns – ele vor declanșa contramăsuri ferme și proporționale”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un comunicat.
În SUA, atenția investitorilor s-a concentrat și asupra declarațiilor președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, care a afirmat că banca centrală americană „nu trebuie să se grăbească să își ajusteze poziția de politică monetară”.