Cea mai mare bancă din România vizează achiziționarea până la finalul anului a aproximativ 0,2% din acțiunile proprii.
Bursa de Valori București a ajuns la 210.000 de investitori, dintre care mult mai mulți sunt cu ghete și blugi decât la costum, a afirmat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Acțiunile europene au închis în teritoriu pozitiv, începând o săptămână în care sunt programate o multitudine de date economice, în contextul în care investitorii evaluează impactul președinției Trump asupra piețelor financiare, transmite CNBC.
Compania americană NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se are în vedere construirea în România a unei centrale nucleare cu putere instalată de 462 MW, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, vrea să atragă de la investitorii de pe piața de capital din SUA, în perioada următoare, o finanțare de până la 200 de milioane de dolari.
Volumele au urcat, din nou, la BVB, catalizate de acțiuni cu profil financiar.
După bilanțul-dezastru de la S1, Electromagnetica obține un profit net de 11,90 milioane lei în trimestrul 3 și a ieșit de pe pierdere.
Șantierul Naval Orșova, societate care săptămâna trecută a anunțat noi contracte cu un client statornic din Olanda, are după primele 9 luni ale anului 2024 o majorare a profitului în pofida unui ușor declin al afacerilor.
Sphera Franchise Group ajunge la a 2-a distribuție de dividende din acest an. Directorul Călin Ionescu afirmă că repartizările de cash nu frânează dezvoltarea și că extinderea poate merge în paralel cu recompensarea cu dividende a acționarilor.
Acțiunile Tesla au urcat cu peste 8% urcând capitalizarea de piață a producătorului de vehicule electrice la peste 1 trilion de dolari, continuând evoluția ascendentă declanșată de victoria în alegerile prezidențiale americane ale lui Donald Trump, transmite CNBC.
În contextul unei escaladări a maximelor pe bursa americană și la BVB indicele principal are propria sa secvență pozitivă.