Început solid pentru Garanti BBVA în 2023, după un nou record în 2022, cu cele mai bune rezultate financiare de până acum în România

Început solid pentru Garanti BBVA în 2023, după un nou record în 2022, cu cele mai bune rezultate financiare de până acum în România
scris 20 iun 2023

Garanti BBVA, bancă parte a Grupului Garanti BBVA România, a înregistrat în 2022 un profit net de 191 milioane de lei, cu 34,3% mai mare decât în anul precedent.

Veniturile nete ale băncii au urcat la 550 milioane de lei, cu 20,1% mai mari față de 2021.

Urmărește-ne și pe Google News
Coca-Cola cumpără Finlandia CITEȘTE ȘI Coca-Cola cumpără Finlandia

Garanti BBVA a înregistrat un volum total de credite de 9 miliarde de lei, în creștere cu 14,4%, și depozite de 10,2 miliarde de lei, în creștere cu 15,8%.  Majorarea a fost susținută de creșterea tuturor segmentelor de business – Corporate, Retail și IMM.

Cu aceste rezultate, 2022 devine cel mai bun an al Garanti BBVA în România.

La nivelul grupului Garanti BBVA România, ce reunește banca și cele două IFN-uri, Garanti BBVA Credite de Consum și Garanti BBVA Leasing, profitul net consolidat a crescut cu 16,5%, în timp ce veniturile nete consolidate au crescut cu 15,5%.  Volumul total de active ale Grupului a avansat cu 17% față de 2021, la 15,2 miliarde de lei. 

“2022 a fost cel mai bun an de până acum pentru Garanti BBVA, cu rezultate care ne-au depașit așteptările. Cu un început de an foarte bun în 2023, ne menținem obiectivele pe termen lung de a ne consolida poziția”, a declarat Mustafa Tiftikcioğlu, CEO al Garanti BBVA România.

Înțelegere în zona criptomonedelor CITEȘTE ȘI Înțelegere în zona criptomonedelor

Garanti BBVA a avut, de asemenea, un început de an foarte bun de an. Banca a înregistrat o creștere a creditelor de 14,7% și, respectiv, o creștere a depozitelor de 15,1%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a urcat la 72,2 milioane de lei, aproape dublu față de primul trimestru al anului trecut.

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA Romȃnia, împreună cu Garanti BBVA Leasing și Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum și credite de consum.

Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

viewscnt
Afla mai multe despre
garanti bbva