Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de marți în creștere, revenind de la un minim al ultimilor șapte ani datorită titlurilor din Spania, care a anunțat un plan de stimulare consistent pentru combaterea șocului economic provocat de coronavirus, transmite Reuters.
Indicele pan-european STOXX 600 a închis în urcare cu 2,3%, după fluctuații pe parcursul ședinței și un declin semnificativ consemnat luni, scrie News.ro.
Indicele spaniol IBEX 35 a avansat cu 6,4%, marcând cea mai bună evoluție zilnică înregistrată din 2010, investitorii apreciind un pachet de măsuri de până la 200 de miliarde de euro prezentat de premierul Pedro Sanchez.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul interzice restaurantelor, hotelurilor și cafenelelor să mai asigure servirea la masă a clienților. Permise doar activități care nu presupun rămânerea clienților în locațiiCele mai bune evoluții au fost consemnate de titlurile companiilor de telecomunicații și de utilități, care au avansat cu peste 10%, respectiv cu 5%, incertitudinile provocate de pandemie mărind interesul pentru plasamente considerate sigure.
Acțiunile companiilor de turism și călătorii au scăzut cu circa 5%. Titlurile din aceste sectoare au scăzut în 18 din ultimele 19 ședințe de tranzacționare, iar în primul trimestru se îndreaptă spre pierderea a peste jumătate din valoare.
Titlurile Airbus au scăzut cu 8,6%, în urma anunțului că grupul oprește activitățile de producșie și asamblare la fabricile din Franța și Spania, pentru următoarele patru zile, pentru a respecta măsurile de carantină impuse de guvern.
Acțiunile operatorului de teatre Cineworld Group din Marea Britanie au scăzut cu 43%, iar cele ale operatorului de restaurante SSP Group cu 33%, după ce guvernul de la Londra a recomandat populației să evite restaurantele și activitățile sociale, pentru a limita răspândirea virusului.
Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a crescut cu 2,8%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,3%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 2,8%. Premierul francez Emmanuel Macron a oferit companiilor facilități fiscale pentru a le susține în această perioadă dificilă.