Acțiunile europene s-au apreciat pentru a treia ședință consecutivă vineri, evoluție susținută de informațiile din presă referitoare la o posibilă amânare din partea Băncii Centrale Europene (BCE) a unei decizii în ceea ce privește programul lunar de achiziții de active din zona euro.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, guvernatorii BCE nu sunt încă pregătiți să anunțe strategia pentru 2018 privind cumpărările de active, în prezent în valoare de 60 miliarde de euro pe lună, și vor aștepta până la ședința din decembrie să ia o decizie referitoare la restrângerea programului.
Analiștii estimau că BCE își va prezenta planurile la ședința de politică monetară de săptămâna viitoare, sau, cel mai târziu, în octombrie.
CITEȘTE ȘI Postul de director general al Bursei, scos la selecție internă. Polonezul Sobolewski rămâne în cărțiDatele sub așteptări privind piața muncii din SUA au contribuit și ele la crearea unui sentiment pozitiv în piețe, în condițiile în care economiștii apreciază că au scăzut șansele ca Rezerva Federală (Fed) să majoreze dobânzile până la finele anului.
Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,6%, până la 376,14 puncte. La nivelul întregii săptămâni, indicele paneuropean a consemnat o apreciere de 0,55%.
În Frankfurt, indicele DAX 30 a urcat cu 0,72%, CAC 40, de la Paris, cu 0,74%, iar FTSE 100, indicele reprezentativ al bursei de la Londra, a consemnat o apreciere de 0,1%.
Moneda unică a zonei euro s-a depreciat însă cu circa 0,3%, pierzând câștigurile înregistrate după anunțarea datelor privind evoluția pieței muncii din SUA în luna august. Companiile americane au creat 156.000 de locuri de muncă luna trecută, cu aproape 20.000 mai puține decât estimau analiștii, iar rata șomajului a urcat ușor, până la 4,4%.
“În ceea ce pare mai mult decât o coincidență, o sursă din BCE spune că planul privind programul de relaxare cantitativă nu va fi gata până în decembrie. Aparent, banca centrală se concentrează prea mult pe cursul de schimb și ar putea chiar să își pregătească anunțul privind restrângerea programului în funcție de evoluția euro, sau, cel puțin, să se folosească de acest lucru pentru a limita aprecierea monedei”, spune analistul Craig Erlam de la Oanda, citat de MarketWatch.
BCE și-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la aprecierea prea rapidă a euro din ultima perioadă, din cauza impactului asupra exporturilor.