Marile spitale de stat, mai ales cele din București, sunt supraîncărcate cu pacienți din cauza lipsei resurselor și a specialiștilor în unele spitale mai mici, dar și din cauza unei strategii inadecvate a autorităților, care nu utilizează în mod similar și resursele disponibile în sectorul medical privat, afirmă specialiștii din domeniu, prezenți la Profit Health.forum. Presiunea aceasta este amplificată de faptul că foarte multe persoane apelează la serviciile de urgență din aceste spitale mari, deși în cazul lor urgența nu se jutifică. Circa 40% din cazurile la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB) nu sunt urgențe reale.
Probleme sunt generate și de prețul minim european la medicamentele cu prescripție în țară, oferind distribuitorilor posibilitatea de a comercializa medicamentele în alte țări la prețuri mai mari datorită pieței libere, reducerea prețului medicamentelor când apar cele generice și taxa clawback.
Reprezentanți ai sistemului public de sănătate, ai sistemului privat și organizațiilor din domeniu, inclusiv din partea pacienților, au analizat marți, la Profit Health.forum, problemele din domeniu.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Conferința a fost organizată cu sprijinul ADRFR, Bristol-Myers Squibb, GSK, Roche, fiind transmisă în direct la postul de televiziune de business Profit TV.
"Pe spitalizările continue, numărul de pacienți depășește 70.000 anual, pe spitalizările de zi sunt aproape 200.000, pe camera de gardă se prezintă zilnic între 450 și 500 de pacienți, plus prezentările în ambulatoriul de specialitate. Activitatea la noi la spital este intensă. Dar aș vrea să subliniez că nu toți cei care se prezintă pe zi la camera de gardă reprezintă urgențe și ar trebui să vină acolo. Ar trebui să înțelegem că medicul de familie este o verigă importantă în acest lanț. De asemenea, ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, policlinicilor din alte zone decât București au un rol imporant. Ar trebui ca la camera de gardă și la spitalele de urgență să se prezinte pacinți cu urgențe mari, acute", spune Dr. Adriana Nica, Manager Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).
Potrivit acesteia, aproximativ 60% dintre cei care se prezintă la camera de gardă sunt urgențe reale, dar restul de 40% ar putea merge la ambulatoriul de specialitate sau la medicul de familie.
"Nu ne permitem să-i spunem (să plece acasă, n.r.). Până la urmă, pacientul vine să ceară ajutor și trebuie să ne ocupăm de fiecare. Dar nu poate fi preluat imediat ce ajunge. Pentru o afecțiune care nu pune viața în pericol, poate să aștepte până la patru ore", a spus medicul.
Medicina de familie are un rol important în conștientizarea pacienților, iar medicii de familie ar trebui să își cheme pacienții periodic la control, iar atunci când consideră necesar, să trimită către un ambulatoriu sau către un spital, a adăugat aceasta.
Serviciile private ar trebui considerate de autorități ca o componentă a sistemului medical
"Către asta m-aș îndrepta, să atrag atenția că numai împreună putem face lucruri. Chiar și Monza, chiar dacă este un grup de spitale private, împreună cu spitalele din sistemul public putem face lucruri și ne putem dezvolta. Țelul nostru (la Monza, n.r.) este să oferim servicii medicale pe care statul nu le poate oferi", indică dr. Carmen Orban, director general al Grupului Monza, până în vara acestui an managerul Spitalului Fundeni.
Printre problemele din sitemul public semnalate de Orban se numără lipsa centrelor de permanență sau plafoanele insuficiente acordate de casa de asigurări de sănătate. Lipsa acestora crește nejustificat presiunea asupra spitalelor mari.
"Dacă îi dai pacentului o alternativă civilizată, cred că va merge pe acea alternativă. Nu vine de drag la spital. Vine pentru că știe că acolo, mai devreme sau mai tîrziu găsește (ce are nevoie, n.r.)", a spus Orban.
Serviciile medicale private nu sunt un inamic al sistemului public, iar autoritățile ar trebui să aibă o abordare care să le includă pe ambele, pentru a putea oferi pacienților servicii cât mai bune.
"Sistemul medical privat a adus inovație în echipamente, în ce privește traseul pacientului, pregătirea medicului, pregătirea pacientului. Și cred că nu greșesc dacă spun că a făcut asta în pofida tuturor piedicilor din legislație. În momentul de față, sistemul privat reprezintă doar circa 4% din fondurile alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. (...) Primordiale sunt spitalele de stat și e normal să rămână așa. O unitate medicală privată nu va putea face ceea ce face, de exemplu, Spitalul Universitar sau Institutul Fundeni. Este greu, pentru că toată această inovație și tot acest efort au în spate niște costuri. Costuri pe care, fărăsă fac niciun reproș, statul nu le va acoperi niciodată. Nici în public, nici în privat", spune Eduard Dobre, director executiv al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).
Alte probleme, semnalate de prof. dr. Alina Tănase, manager, Institutul Clinic Fundeni, sunt lipsa medicamentelor sau alocarea ineficientă a resurselor financiare în sistemul de stat la spitale care nu asigură serviciile pentru care primesc bani, ci obișnuiesc să transfere pacienți către spitalele mai mari.
"Facem tratament standardizat, dar ne lipsesc medicamentele. Dăm din umeri. Cine este de vină?", a atras atenția managerul Institutului Fundeni.
Spitalele de stat sunt aglomerate pentru că, mai ales în sistemul de urgență, ajung pacienți care ar fi putut fi tratați de către medicii de familie sau în alte etape, atenționează și Radu Gănescu, președinte al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC). O problemă semnificativă este și că statul preferă să achite sume mari pentru tratamente în străinătate în loc să deconteze servicii mai ieftine în spitalele private,
"Spitalele din orașele mari sunt supraaglomerate. De la lucrurile de excelență pe care ar trebui să le facă spitalele universitare, de la cercetare, de la studii clinice, se ocupă cu multe alte lucruri care nu ar trebui făcute de spitalele mari, ar fi trebuit sp fie transferate în medicina primară, în medicina de paliație, în spitalizare de zi, în centre de permanență, care lipsesc, însă. Un alt factor este că autoritățile nu impun o colaborare mai strânsă cu spitalele private. Pentru că în spitalele private ar putea fi preluați mulți pacienți care nu ar trebui să plece din țară, iar statul să plătească, pe diverse formulare, 100.000-150.000 de euro pe diverse intervenții, când în țară s-ar putea face la jumătate sau la mai puțin", spune Radu Gănescu.
Prețul, apariția medicamentelor generice și taxa clawback
Prețul minim european la medicamentele cu prescripție în țară, oferind distribuitorilor posibilitatea de a comercializa medicamentele în alte țări la prețuri mai mari datorită pieței libere, reducerea prețului medicamentelor când apar cele generice și taxa clawback sunt problemele majore cu care se confruntă sistemul medical din țară, la capitolul medicamente și disponibilitatea acestora, atenționează Cătălin Radu, General Manager, Bristol-Myers Squibb România.
El atenționează că un alt fenomen care, totuși, apare târziu la medicamentele inovatoare este medicamentul generic și obligativitatea reducerii prețului, conducând la o lipsă a medicamentelor. „Avem încă în legislație obligativitatea care spune: când a apărut genericul, mai tăiem 30% din prețul medicamentului. Este o fractură de logică pentru că oricum statul decontează la prețul genericului. De ce să îi mai tai încă o dată 30% din preț? Ce se întâmplă? Îl face și mai atractiv pentru comerțul paralel, pentru că brusc îmi crește marja de profit și mai mare. Este aproape garanția rămânerii fără medicamente”, atrage atenția Cătălin Radu.
O altă problemă expusă de managerul general Bristol-Myers Squibb România este existența taxei clawback, măsură creată din lipsa fondurilor din sistemul de sănătate. „Din medicamentele supuse taxei clawback, mai bine de 1 din 4 pacienți este plătit tot din industria farmaceutică, fie că sunt medicamente inovatoare, fie că sunt generice. Toți cei care au medicamente acolo mai dau un sfert înapoi”, spune Cătălin Radu.
Managerul general Bristol-Myers Squibb România arată că lipsa medicamentelor este cauzată de finanțarea slabă, iar o soluție ar fi ca autoritățile și companiile din sistemul medical să discute deja despre strategia 2021-2030. „Ar trebui să ne uităm spre viitor, dar nu cu scopul de a pedepsi sau a arăta cu degetul sau a face pe cineva vinovat, ci cu scopul de a ști ce să facem sau cum să facem mai bine în viitor. Această strategie trebuie să devină subiect de discuție și să fie pe agendă foarte repede”, spune Radu.
Managerul general explică faptul că fondurile trebuie cheltuite eficient în sistemul de sănătate, pentru că o parte din populație îmbătrânește și are nevoie de tratamente, forța de muncă lipsește, iar numărul contribuabililor nu va crește.
Prețul medicamentelor - folosit ca protecție socială
Prețul medicamentelor nu este folosit ca pârghie de politică sanitară sau economică, ci de protecție socială, de aproape 30 ani, iar taxa clawback și revizuirea generală a prețurilor au transformat piața farmaceutică într-o piață ostilă producătorilor de medicamente, măsurile fiind luate fără analize de impact, semnalează Dan Zaharescu, Directorul Executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
„Observăm că, după 1990, prețul medicamentelor în România a fost folosit ca pârghie de politică de protecție socială și nicidecum ca pârghie de politică sanitară sau pârghie de politică economică. Din 2002, vorbim de prețul minim al medicamentelor din Uniunea Europeană în România. A fost primul moment în care autoritățile române au considerat că prețul medicamentelor trebuie să fie cel mai jos dintr-un panel de 3 țări de la vremea respectivă: Bulgaria, Ungaria și Republica Cehă, la care se mai adăugau câteva țări, dacă produsele nu erau înregistrate în țările respective”, spune Zaharescu.
Conform directorului executiv ARPIM, prețul medicamentelor este reglementat, iar factorii de presiune pot genera efecte contrare celor dorite de autorități, măsurile fiind adoptate pe piața farmaceutică românească fără realizarea analizelor de impact în ultimii 15-20 ani. „Nu și-ar fi imaginat nimeni că taxa clawback se va transforma într-un efect perturbator și destabilizator major al pieței ajungând să transforme piața farmaceutică într-o piață ostilă producătorilor de medicamente. Cum am putea să ne explicăm altfel faptul că, în ultimii 15 ani, totalul investițiilor în capacități de producție din industria farmaceutică în România este la nivelul a 150 milioane de euro? Deci, ar însemna o cifră anuală de 10 milioane de euro, valoare infimă față de potențialul pe care l-ar avea industria farmaceutică în România și față de nevoile pacienților români”, explică Zaharescu.
În plus, acum 4 ani, prețurile medicamentelor au fost revizuite, moment care a declanșat procesul de delistare a unor medicamente de pe piața farmaceutică românească, accentuat odată cu mărirea taxei clawback, conform directorului executiv ARPIM. „În urma corecției de prețuri de la începutul anului, producătorii au decis ca 128 de medicamente să fie delistate deoarece nu au acceptat prețurile propuse de Ministerul Sănătății. De-a lungul acestui an au existat mai multe negocieri, iar câteva companii au acceptat până la urmă prețurile. De la 1 noiembrie, 71 de medicamente, multe dintre ele fără alternativă terapeutică, nu vor mai putea fi comercializate pe piața din România. Vorbim de câteva sute de mii de pacienți”, evidențiază Zaharescu.
Directorul executiv sugerează ca rezolvare o abordare mai coerentă a politicii medicamentului, văzută ca o pârghie economică, de creștere. „Economiștii se plâng că avem un deficit al balanței comerciale de 18 miliarde de euro și aceasta apasă greu pe umerii leului și produce o devalorizare continuă a sa. Peste 2 miliarde este numai deficitul balanței comerciale cu medicamente. Deci, avem nevoie de investiții în zona industrială în așa fel încât să depășim acest prag”, concluzionează Zaharescu.
Un anunț important vine dinspre CNAS: Modul de raportare în sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi schimbat, astfel încât raportările cu serviciile medicale efectuate să fie transmise și validate zilnic, nu pe o perioadă mai mare. Totodată, CNAS va propune noi pachete de servicii medicale care vor fi decontate prin noul contract-cadru din sănătate, estimând pentru 2020 un buget mai mare cu 25% față de anul curent.
”Vrem să nu mai existe raportare lunară, trimestrială, anuală, doar raportare zilnică. Când s-a încheiat ziua, s-a încheiat și raportarea, se trimite în sistem în timp real, se validează, iar apoi se și plătește. Nu va mai exista varianta de raportare la zeci de zile, ca să se mai adauge ulterior servicii”, a arătat șeful CNAS, Vasile Ciurchea, care a precizat că astfel se urmărește și validarea în timp real a serviciilor medicale.
Ciurchea a adăugat că au fost pregătite, totodată, pachete minime pentru afecțiuni și pacient, care vor fi decontate de CNAS și care vor intra în vigoare cu noul contract-cadru din sănătate.
”Problemele nu trebuie ascunse sub preș!”
Principala ”hibă” în adoptarea celor mai bune decizii pentru modernizarea sistemului de sănătate este lipsa informațiilor, care sunt incomplete și despre care nici măcar autoritățile nu știu dacă sunt valide, atenționează președintele Autorității de Management al Calității în Sănătate, Vasile Cepoi, anunțând că a fost format un grup de lucru care să revizuiască întregul sistem informațional din sănătate. ”Problemele nu trebuie ascunse sub preș, altfel nu se rezolvă”, spune Vasile Cepoi.
În paralel, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Cristian Grasu a anunțat că Guvernul va depune săptămâna viitoare, la Bruxelles, cererea de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj-Napoca, iar, în funcție de câte ședințe va mai avea actualul Executiv, va fi aprobată și hotărârea cu indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul Regional Craiova.
”Cel mai important lucru pe care sistemul de sănătate trebuie să-l aibă este capacitatea de cunoaștere, de a se analiza și a propune scenarii de îmbunătățire, nu avem această capacitate acum și de multe ori suntem obligați să aproximăm anumite informații și de multe ori să luăm decizii pe evaluări aproximative”, a spus repezentantul Ministerului Sănătății.
Acesta constituie și unul din motivele pentru care, deși destule obiective ale Strategiei 2014-20 se apropie de soluționare, niciun obiectiv nu este îndeplinit 100%. În privința infrastructurii de sănătate, de altfel, infrastructura, obiectivele din strategie sunt realizate doar pe jumătate, a admis secretarul de stat. În context, Cristian Grasu a aminiti că în Programul Operațional Regional, Axa 8, au fost depuse aplicații și semnat contracte finanțare pentru reabilitarea a 40 unități de primi de urgență și a 100 de ambulatorii.
”Țara noastră cel mai mic buget de sănătate din Europa, obiectivele oricărei strategii trebuie să adapteze la restrângerile financiare”, a mai spus Cristian Grasu, care a remarcat însă, în acest context, îmbunătățirea modului de funcționare a Agenției Naționale a Medicamentului.
"Când am început să răspund la email, am primit 200 de mesaje în 2 ore. S-a aflat că în România este cineva care și răspunde la email-uri"
Comunicarea cu factorii decizionali de la nivelul Uniunii Europene, dar și în dezbaterile comunitare cu privire la politicile din sănătate este una extrem de importantă, dezbaterile reprezentând cea mai bună metodă a afla situația actuală a sistemului în lipsa unei platforme dedicate, a mai arătat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Cristian Grasu. El exemplifică prin faptul că, în calitate de secretar de stat, când a început să răspundă la anumite email-uri, a primit imediat 200 de mesaje, în doar 2 ore, aflându-se că "în România este cineva care și răspunde la email-uri".
Dispariția unui număr foarte mare de medicamente de pe piața românească, accesul întârziat la medicamente, deficitul de personal și numărul insuficient de ambulanțe dotate sunt alte probleme sesizate de experții în domeniu.
„În 2013, serviciile de ambulanțe din România au trecut de la finanțarea din venituri proprii, la finanțarea de la bugetul de stat. Sume importante care puteau fi folosite pentru dezvoltarea acestor servicii s-au dus la bugetul de stat. Odată cu trecerea la bugetul de stat, serviciile de ambulanțe din România au pierdut peste 3.000 posturi, dintre care 688 de posturi la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, având astfel un deficit de personal raportat la populația deservită”, a explicat Dr. Alis Grasu, Manager General, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).
Conform spuselor managerului general SABIF, în perioada 2014-2020 deficitul de personal a fost redus de la 71% la 67% la SABIF.
„Am reușit în 2014 să conving Ministerul Sănătății și ne-au oferit 60 posturi, prin redistribuire, iar anul acesta am reușit să suplimentăm cu 200 posturi noi din care 100 la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov”, a mai spus Grasu.
O altă problemă enunțată de managerul general SABIF este lipsa ambulanțelor și lipsa dotărilor la ambulanțe.
„Parcul auto, care număra anul trecut 190 de ambulanțe, era învechit. Aproximativ 80% dintre ambulanțe intrau în al 12-lea an, chiar al 15-lea an de folosință. Aceste ambulanțe satisfăceau cerințele populației, erau conforme, dar necesitau costuri foarte mari pentru întreținerea lor. Anul acesta, am convins autoritățile locale și am primit 106 ambulanțe noi, de tip B și C, cu dispozitive de ultima generație, toate dotările necesare acordării asistenței medicale de urgență”, a adăugat Grasu.
Cu toate acestea, managerul general SABIF atrage atenția persoanelor care solicită serviciul de urgență deși nu este cazul, explicând că există niște limite impuse de personal, de mijloacele de intervenție și cu cât numărul solicitărilor este mai mare cu atât timpul de sosire va fi mai lung.
„Serviciul de urgență este serviciu de urgență, trebuie să salveze viața, nu este serviciu de paliație, de pacient cronic la domiciliu, social. A existat o persoană care a sunat de 1020 ori într-un an la ambulanță și a primit de fiecare dată ajutor. Există persoane care sună de 100, 200, 300 de ori într-un, alții care sună de 3 ori pe zi”, a spus Grasu.
O altă problemă cu care se confruntă sistemul medical este lipsa medicamentelor, dispariția unor medicamente de pe piață.
„Dacă lucrurile nu se schimbă va trebui să facem față unor provocări, unui număr foarte mare de medicamente care pleacă din piață. Este o problemă sistemică și trebuie umblat la suportul legislativ, la taxa clawback, la mecanismul de fixare a prețului, la mecanisme adiacente și conexe care pot regla piața”, avertizează Adrian Ionel, Director General UNIFARM, adăugând că au existat 400.000 pacienți care au beneficiat de produse aduse prin autorizații de nevoi speciale, într-un singur an, în toată țara.
De altfel, conform directorului general UNIFARM, accesul întârziat la medicamente este cauzat în mare parte de producători, fie pentru că de multe ori trimit cu greu documentele de autorizare, fie pentru că nu au stocuri, trebuie să producă, trebuie să ia medicamente de pe alte piețe, nevoile speciale însemnând o cerere imediată certă.
De altfel, directorul general UNIFARM susține că este normal ca unele medicamente să fie mai scumpe pentru că „în momentul respectiv iei din cotele alocate altor piețe, obligi un producător să îți pună imediat la dispoziție ceea ce el are nevoie cu cel puțin 6 luni înainte să știe, să cunoască, îl obligi să schimbe un ambalaj dintr-o limbă străină în limba română”, fiind costuri adiacente adăugate costurilor respective.
Problema lipsei medicamentelor a fost sesizată și de Anca Crupariu, Șef Departament Politici și Strategii, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), susținând că este o problemă majoră de câțiva ani pentru care autoritățile caută soluții viabile, care să ducă la un impact sau să reducă un factor negativ asupra pacienților.
„Din 2015, ne lovim de acest aspect din ce în ce mai intens. Foarte multe medicamente s-au retras de pe piață. În 2019, s-au retras de pe piață, deci notificările au fost făcute cu un an în urmă, 111 medicamente dintre care 30 reprezintă DCI unic (un medicament care nu mai are alt reprezentant pe piață). Din cele 30, 13 sunt cu discontinuitate temporară, 17 cu discontinuitate permanentă”, a adăugat Crupariu, explicând că problema deficitului de medicamente este o problemă globală, cu care se confruntă fiecare stat, nu doar România.
