Grupul de firme care deține brandul de clinici dentare Life Dental Spa, cu 11 locații în România, specializate în tratamente cu laser, a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri în ultimul an, la peste 10 milioane de euro, iar planurile pentru anul în curs vizează o consolidare a prezenței la nivel local, prin deschiderea de noi clinici dentare în principalele orașe din țară și o dublare a business-ului pe parcursul anului 2023.
Soluțiile pentru finanțarea afacerilor locale într-un context macroeconomic și social complex, tipurile de finanțări care pot susține dezvoltarea mediului antreprenorial local, oportunitățile antreprenoriale vor fi prezentate la Conferința EU FUNDS Profit.ro FirstBank și Visa - Finanțăm digitalizarea României - Ediția a II-a.
Conferința, programată pentru 30 mai, va fi organizată, și cu sprijinul Visa, la Brașov, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
Detalii AICI
Principala ramură a activității în business-ul Grupului este reprezentată de clinicile dentare Life Dental Spa, urmată de laboratoarele proprii de tehnică dentară, precum și activitățile de Marketing și Management.
„Anul 2022 a fost cel mai bun de până acum pentru noi, ne-am axat pe dezvoltare și eficientizarea proceselor, am reușit să încheiem anul cu 10 clinici la nivelul întregii țări și o echipă de peste 80 de profesioniști în domeniul stomatologiei. Dublarea afacerilor, la peste 10 milioane de euro, se datorează în primul rând strategiei de dezvoltare pe care am implementat-o în perioada pandemiei, când ne-am propus deschiderea de noi locații la nivel național, nouă astfel de clinici fiind deschise din 2020 până în prezent, când am ajuns la 11 unități în toată țara, după ultima inaugurare, din Constanța, de la începutul lunii mai”, a declarat Ștefan Obreja, CEO și cofondator Life Dental Spa.
Life Dental Spa, investiții de peste 10 milioane euro în ultimii 3 ani: „Vrem să ajungem la 30 de clinici dentare în următorii ani”
Investițiile realizate de Grupul de firme din spatele Life Dental Spa din ultimii 3 ani se ridică la peste 10 milioane de euro și cuprind, în cea mai mare parte, deschiderea unui număr de nouă locații în principalele orașe din țară, training în personal, promovare și campanii de conștientizare a nevoilor de îmbunătățire a calității vieții, prin tratarea problemelor dentare.
În prezent, clinicile Life Dental Spa se regăsesc în orașele București (3 locații), Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Arad, Sibiu, Pitești și Constanța
„Până la sfârșitul acestui an ne mai dorim cel puțin o nouă clinică în București, pentru care căutăm activ spațiu, și câte una în Ploiești, Timișoara sau Craiova, ce ar duce totalul la 15 unități. Investițiile din acest an vor depăși 2 milioane de euro”, a mai adăugat Ștefan Obreja.
În perspectiva următorilor ani, Grupul, condus de Ștefan Obreja, are în plan să ajungă la cel puțin 30 de clinici la nivelul întregii țări, investiții ce vor depăși 7,5 milioane euro.
„Ne dorim să ajungem în principalele orașe din România, cu peste 100.000 de locuitori. Planul nostru pentru acest an este să acoperim principalele mari orașe din România cu cel puțin o clinică Life Dental Spa, iar pentru următorii 3 ani este să ajungem și în orașele cu cel puțin 100.000 de locuitori, prin parteneriate strategice. Analizăm inclusiv posibilitatea de a identifica parteneri care să se alăture business-ului nostru. Luăm în calcul și locații existente, cu echipe medicale care își doresc să ajungă la nivelul următor și suntem deschiși să colaborăm cu antreprenori sau intraprenori care vor să investească, alături de noi, pentru un return-on-investment bun într-un timp foarte scurt”, a precizat Ștefan Obreja.
Potrivit reprezentantului Life Dental Spa, bugetul de investiții pentru o locație în regim de parteneriat pornește de la 10.000 de euro pentru o participație minoritară din afacere și poate ajunge până la 49% din business.
Investiție de peste jumătate de milion de euro la Constanța
La începutul lunii mai, Life Dental Spa a inaugurat cea de-a 11-a unitate, la Constanța, investiție care s-a ridicat la peste 500.000 de euro.
Clinica Life Dental Spa Constanța dispune de o suprafață totală de peste 400 mp, în care sunt amenajate cinci cabinete, unde vor lucra circa 10 medici stomatologi.
Fondat în anul 2008, Life Dental Spa are o echipă de peste 80 de specialiști în medicină dentară, în 11 clinici la nivelul întregii țări.