Consiliul de Administrație al Unifarm a decis, miercuri, suspendarea contractului de director general al lui Ionel Adrian, plasat sub control judiciar de către DNA. De asemenea, a fost numit în funcția de director general Ionuț Ionescu, cu un mandat de patru luni, dar nu mai ârziu de finalizarea procesului de recrutare a unui nou director.
”În cadrul ședinței care a avut loc astăzi, membrii Consiliului de Administrație al CN UNIFARM SA au aprobat constatarea suspendării de drept a contractului de director general al d-lui. Ionel Adrian începând cu data de 23 iunie 2020, dar nu mai târziu de data de 14 iulie 2020, data încetării de drept a mandatului de director general. Măsura vine în urma Ordonanței procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție de punere în acțiune a urmăririi penale si luarea măsurii controlului judiciar timp de 60 zile, precum și a măsurii complemenatre de a nu exercita funcția de director general și administrator la CN UNIFARM SA”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătății.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Sursa citată a precizat că membrii Consiliului de Administrație au decis numirea lui Ionuț Ionescu, în funcția de director general interimar al societății pe o durată de maxim 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procesului de recrutare pentru postul de director general, în conformitate cu OUG 109/2011, scrie News.ro.
”Totodată, în cursul zilei de astăzi, reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor au constatat suspendarea de drept a contractului de administrator al dlui Ionel Adrian începând cu data de 26 iunie 2020, până la ridicarea măsurii dispuse de DNA sau de către instanța de judecată”, a mai transmis Ministerul Sănătății.
Directorul general al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat sub control judiciar de către DNA, pentru mai multe infracțiuni, între care luare de mită și abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție împotriva coronavirusului.
O tranșă de un milion de măști nu a fost conformă, creând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei pentru Unifarm.
Totodată, procurorii susțin că Eugen Adrian Ionel a dobândit nelegal calitatea de director general al Unifarm, în 2016.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, marți, că, după ce DNA a anunțat plasarea sub control judiciar a directorului Unifarm, a solicitat întrunirea de urgență al Consiliului de Administrație al Unifarm pentru a lua ”deciziile” cu privire la acesta.
”Aștept această reacție a Consiliului de Administrație și voi semna și ordinele”, a declarat Tătaru.