Deși a pierdut business-ul participării la programul pentru hepatită de 10 milioane lei, Ropharma Brașov a raportat o creștere de 55% a profitului net, la 2,67 milioane lei

Deși a pierdut business-ul participării la programul pentru hepatită de 10 milioane lei, Ropharma Brașov a raportat o creștere de 55% a profitului net, la 2,67 milioane lei
scris 17 aug 2017

Ropharma se bazează pe vânzările prin farmaciile proprii pentru a nu pierde mai mult de 6% la nivelul veniturilor din exploatare.

Ropharma Brașov (RPH) a pierdut segmente de piață în ultima jumătate de an, dar aceasta nu i-a afectat rezultatele financiare publicate ieri după închiderea ședinței de tranzacționare de la Bursa de Valori București. Astfel, veniturile totale semestriale din exploatare au suferit un declin de 5,99%, la 168,86 milioane lei, de la 179,63 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Nu este însă un recul al activității egal distribuit. Astfel, compania a pierdut cu totul participarea la programul național pentru hepatită care în primele 6 luni ale anului trecut i-au adus venituri de 9,73 milioane lei. În același timp, Ropharma a mai avut venituri de distribuție de numai aproximativ 447.000 de lei, față de cele de 12,70 milioane lei la S1 2016.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Această retragere este compensată de majorarea veniturilor generate de farmaciile proprii, de 165,39 milioane lei, cu 13 milioane lei mai mult decât cele 152,42 milioane lei în primul semestru al anului trecut. „Creșterea veniturilor pe segmentul principal de activitate de 9% a fost realizată pe fondul îmbunătățirii nivelului de serviciu, a creșterii realizate în volumul de unități fizice și datorită îmbunătățirii mixului de vânzări”, spune compania în raportarea financiară.

Nou lanț de centre medicale. Cu afaceri majorate ca furnizor de tehnologie pentru laboratoare dentare și ajutor de stat de 3 milioane euro, medicul Radu Ignătescu lansează o nouă afacere CITEȘTE ȘI Nou lanț de centre medicale. Cu afaceri majorate ca furnizor de tehnologie pentru laboratoare dentare și ajutor de stat de 3 milioane euro, medicul Radu Ignătescu lansează o nouă afacere

Cheltuielile totale s-au redus, de asemenea, cu 6,49%, la 165,69 milioane lei, de la 177,20 milioane lei. În aceste condiții, rezultatul din exploatare a urcat cu 30,45%, la 3,17 milioane lei, de la 2,43 milioane lei. Dinamica este încă și mai bună la nivelul profitului net, de 55,23%, care a fost în S1 2017 de 2,67%, față de 1,72 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut.

Activele totale ale Ropharma se cifrau la 212,30 milioane de lei la data de 30 iunie, în scădere cu 5,94% față de cele de 225,70 milioane de lei de la sfârșitul lui 2016. În același interval de raportare, datoriile totale ale Ropharma au scăzut cu 24,66%, la 73,23 milioane lei, de la 97,20 milioane lei.

Omul de afaceri Mihai Miron deține indirect 31,78% din acțiunile Ropharma, prin Rimia Investments (14,12%) și ADD Pharmaceuticals (17,66%). Un alt acționar este firma Arrow Pharmaceuticals, înregistrată în SUA, care controlează 31,29% din acțiuni.

Compania farmaceutică este listată la cota Bursei de Valori București, iar la ultimul preț de 0,3640 lei/acțiune al titlurilor cu simbolul RPH capitalizarea de piață a societății este de 186,10 milioane lei (40,69 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
ropharma
farmacii
bvb
bursa