Compania chineză Sinopharm a început în Bahrain faza a treia a unui studiu clinic pentru un vaccin împotriva Covid-19

Compania chineză Sinopharm a început în Bahrain faza a treia a unui studiu clinic pentru un vaccin împotriva Covid-19
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 aug 2020

Compania farmaceutică chineză de stat Sinopharm a început în Bahrain faza a treia a unui studiu clinic pentru un vaccin împotriva Covd-19, după lansarea unui studiu similar în Emiratele Arabe Unite, luna trecută, a anunțat luni Ministerul Sănătății din Bahrain, transmite Reuters.

Studiul pe oameni, care a fost lansat la jumătatea lunii iulie în capitala Abu Dhabi a Emiratelor Arabe Unite, este un parteneriat între China National Biotec Group (CNBG), parte a Sinopharm, și compania de cloud computing și inteligență artificială Group 42 (G42) din Abu Dhabi, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Pfizer a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19 al companiei Gilead Sciences CITEȘTE ȘI Pfizer a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19 al companiei Gilead Sciences

Directorul general al G42 Healthcare, Ashish Koshy, a declarat că extinderea studiului clinic în Bahrain va crește numărul de participanți la nivelul celor din alte studii clinice, efectuate în țări cu populații mai mari.

Studiul, care utilizează un vaccin neactivat, va include circa 6.000 de cetățeni și rezidenți din Bahrain, pe parcursul a 12 luni, potrivit Ministerului Sănătății.

Niciun vaccin pentru Covid-19 nu a fost încă aprobat pentru uz comercial.

Studiul din Emiratele Arabe Unite a atins joia trecută pragul de 5.000 de vaccinări, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Bahrainul, cu o populație de 1,5 milioane de persoane, a înregistrat peste 44.000 de cazuri de infecții cu noul coronavirus și 162 de decese.

viewscnt
Afla mai multe despre
sinopharm
covid-19