Rosneft va discuta cu Berlinul o posibilă vânzare a activelor germane

Rosneft va discuta cu Berlinul o posibilă vânzare a activelor germane
scris 21 dec 2023

Reprezentanții Rosneft vor călători vineri la Berlin pentru a discuta despre o posibilă vânzare a activelor germane ale gigantului petrolier rus, printre alte opțiuni, cu oficiali guvernamentali, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu chestiunea.

Întâlnirea este prima de acest gen de când Berlin a plasat sub tutelă unitățile locale ale Rosneft, care deține 54,17% din rafinăria PCK Schwedt, păstrând Rosneft drept proprietar legal al participaiei, dar blocându-i capacitatea de a exercita controlul, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Rusia confiscă participațiile OMV, proprietarul Petrom, și Wintershall Dea în proiectele de extragere a gazelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rusia confiscă participațiile OMV, proprietarul Petrom, și Wintershall Dea în proiectele de extragere a gazelor

De asemenea, vizita vine la o săptămână după ce Shell a anunțat vânzarea pachetului de 37,5% din rafinăria care furnizează cea mai mare parte a combustibilului din Berlin, către Prax Group din Marea Britanie, și după ce Rosneft a depus un dosar la Curtea Constituțională Federală a Germaniei împotriva tutelei.

Vânzarea pachetului de acțiuni al Rosneft este o opțiune care va fi discutată în cadrul întâlnirii cu Philipp Steinberg, șeful unității de stabilizare economică și securitate energetică din Ministerul Economiei, a spus sursa.

”Va fi un schimb de poziții de posibilități și... cu siguranță nu va exista o decizie concretă cu privire la o soluție, vineri”, a adăugat sursa.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei a refuzat să comenteze. Rosneft nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
rosneft
active germane