Noul proprietar al istoricei termocentrale Borzești face primii pași spre retehnologizarea unității

Noul proprietar al istoricei termocentrale Borzești face primii pași spre retehnologizarea unității
scris 15 mai 2020

Firma Infinite Gas Development SRL, noul proprietar al istoricei termocentrale Borzești, cumpărată anul trecut de la fostul gigant de stat falimentar Termoelectrica, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro, face primii pași spre retehnologizarea unității, printre care se numără demolarea unuia dintre vechile coșuri de fum ale termocentralei.

Luna trecută, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a decis, în urma solicitării de acord de mediu a companiei și a analizei proprii, că proiectul Infinite Gas Development privind desființarea coșului de fum de 2X200 MWh din incinta CET Borzești nu are impact semnificativ asupra mediului.

Urmărește-ne și pe Google News

"Investiția propusă are drept scop desființarea coșului de fum nr. 413 cu înălțimea de 100 metri. Coșul a fost utilizat pentru evacuarea fumului rezultat din arderea hidrocarburilor folosite la cazanele care produceau abur pentru grupurile generatoare de curent electric din cadrul fostei Termocentrale CET 1 Borzești. Coșul este prevăzut cu 2 pasarele metalice pentru accesul personalului de întreținere. Pe amplasamentul construcției ce urmează a fi demolată nu există rețele de utilități sau construcții subterane", se arată într-un document al APM Bacău.

Orban, despre șomajul tehnic pentru bugetari: Acest subiect nu mai este în actualitate/ O mare parte dintre cei care lucrează în instituțiile publice sunt implicați în prima linie a bătăliei cu coronavirus CITEȘTE ȘI Orban, despre șomajul tehnic pentru bugetari: Acest subiect nu mai este în actualitate/ O mare parte dintre cei care lucrează în instituțiile publice sunt implicați în prima linie a bătăliei cu coronavirus

Potrivit sursei citate, coșul va fi demolat prin implozie, în 2-3 tronsoane, începând de la coronament. Terenul aferent coșului a fost eliberat de construcțiile speciale din vecinătate, astfel încât prăbușirea tronsoanelor demolate nu le va afecta.

La finalul lunii februarie, Infinite Gas Development a obținut autorizație de mediu pentru activitatea de transport de energie electrică prin linii de înaltă și medie tensiune la punctul de lucru de la termocentrala Borzești, mai precis prin stația electrică amplasată acolo. Ulterior, pe 31 martie, ANRE a aprobat tarifele specifice de distribuție a energiei electrice pentru serviciul prestat de companie.

Firma mai așteaptă de la APM autorizație integrată de mediu pentru desfășurarea activității industriale energetice "Arderea combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală egală sau mai mare de 50 MW" pe amplasamentul CET Borzești, situat în municipiul Onești, strada Fântânele nr. 16, județul Bacău. Infinite Gas Development are deja licență provizorie ANRE pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, în urma preluării prin transfer a licenței corespunzătoare a Termoelectrica.

Medicii implicați în combaterea epidemiei, cazați la hotelul Ambasador din București. Contract de peste 1,3 milioane lei CITEȘTE ȘI Medicii implicați în combaterea epidemiei, cazați la hotelul Ambasador din București. Contract de peste 1,3 milioane lei

Infinite Gas Development a cumpărat activele fostei CET Borzești anul trecut de la falimentara Termoelectrica, contra sumei de de 29,84 milioane lei (TVA inclusă), fiind preluate terenuri, clădiri, construcții speciale, precum și active circulante (mașini, utilaje și echipamente, dotări, birotică, mobilier, stocuri etc). Firma a fost înființată în 2018 și este controlată, cu participații egale, de Bogdan Marinescu și Ion Berciu. Cei doi mai sunt implicați, printre altele, în mai multe firme ce operează centrale electrice fotovoltaice. În plus, au înființat extrem de recent, în decembrie 2019, și firma Borzești Power SRL, cu obiect de activitate "producția de energie electrică".

CET Borzești, dată în funcțiune la finalul anilor ’60, nu mai produce de ani buni. Potrivit datelor Transelectrica, pe parcursul întregului an 2019, grupul TA7 de 210 MW pe gaze și păcură al CET Borzești a fost oprit în mod planificat, explicațiile fiind "lipsă combustibil, lipsă derogare de la funcționarea fără aviz de mediu, lipsă licență de exploatare comercială". ANRE și-a pus de mai multe ori problema retragerii licenței de producție a termocentralei, ultima oară chiar anul trecut.

"Intenționăm să retehnologizăm grupul TA7 de la Borzești pentru a relansa producția de energie. Cu ce echipamente sunt în prezent acolo nu se poate continua. Va mai dura, dar suntem optimiști. În prezent, suntem în etapa estimării costurilor investiționale, analizăm împreună cu proiectantul de ce utilaje și echipamente este nevoie pentru retehnologizare", au declarat în februarie, pentru Profit.ro, reprezentanții Infinite Gas Development SRL.

CET Borzești a fost scoasă prima dată la vânzare în 2014. Prețul de pornire al termocentralei a fost atunci de aproape 22 milioane euro, însă nu a fost găsit nici un cumpărător. Anterior, au existat mai multe planuri de dezvoltare a CET Borzești, prin construirea de noi capacități de producție de energie pe amplasament cu participarea mai multor giganți energetici multinaționali, toate eșuate.

viewscnt
Afla mai multe despre
cet borzesti
termocentrala borzesti
infinite gas development
retehnologizare cet borzesti
demolare cos de fum cet borzesti