Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat că este o societate fără datorii la stat și că nu se regăsește în lista publicată de ANAF toamna trecută cu principalele 500 de companii debitoare, cu obligații restante. Compania contestă astfel informațiile publicate în presa centrală, potrivit cărora “principalii datornici la buget, încă în viață, sunt companiile de stat Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia”.
”Suma plătită de CE Oltenia către bugetul de stat, în anul 2017, se ridică la valoarea de circa 630 milioane lei, compania deținând Certificate de Atestare Fiscală emise de ANAF care arată că nu figurează cu datorii restante”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul companiei.
Suma plătită de CE Oltenia către bugetul de stat, în primele șase luni din acest an se ridică la valoarea de circa 270 milioane lei, compania deținând Certificate de Atestare Fiscală emise de ANAF care arată că nu figurează cu datorii restante, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”De asemenea, reamintim că, datorită unui comportament echilibrat în gestionarea resurselor, CE Oltenia a înregistrat profit și în anul 2017, și în primul semestru al anului 2018, în condițiile achitării tuturor obligațiilor față de stat, față de băncile finanțatoare privind rambursarea de rate, dobânzi și comisioane, precum și față de furnizori, în termenele scadente de plată conform prevederilor contractuale”, mai spun reprezentanții companiei.
CE Oltenia are peste 13.500 de angajați.
Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri mai mare cu 28,5%, de la 2,28 miliarde lei în 2016, la 2,93 miliarde lei.
Veniturile au crescut cu 18,7%, de la 3,68 miliarde lei în 2016, la 4,37 miliarde lei în 2017, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul companiei.
Producătorul de energie a înregistrat un profit net de aproximativ 181 milioane lei față de o pierdere de circa 140 milioane lei înregistrată în 2016.
Ultimul an când compania realizase profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei.
De asemenea, cantitatea de energie produsă a crescut cu 11%,de la 13,5 TWh la 15 TWh, anul trecut.
Producția de cărbune a crescut cu 15,4%, de la 19,5 milioane tone în 2016, la 22,5 milioane tone în 2017.
În anul 2017,compania a funcționat în medie cu opt grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piața de energie și de circa 40% din serviciile de sistem necesare la nivel național.
Complexul Energetic Oltenia a fost înființat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni și Craiova cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Ministerul Energiei deține 77,15% din acțiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acțiuni. Restul acțiunilor aparțin Electrocentrale Grup (0,84%) și Societății pentru Închiderea – Conservarea Minelor.