Taxa pentru tranzitarea podurilor dunărene de la Fetești - Cernavodă redevine obligatorie din această noapte, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
”Începând de vineri, 14.07.2023, ora 00:00, achitarea peajului pentru tranzitarea podurilor dunărene de la Fetești - Cernavodă redevine obligatorie pentru participanții la trafic”, precizează compania.
CNAIR reamintește conducătorilor auto că tariful de trecere pentru utilizarea podurilor între Fetești și Cernavodă poate fi achitat astfel: prin intermediul aplicației eTarife (destinată telefoanelor mobile); la distribuitorii autorizați să încaseze taxa, iar lista completă poate fi conultată aici; prin SMS, la numărul 7577, scrie News.ro.
Dacă taxa a fost deja achitată trecerea prin stația de taxare se va realiza pe benzile special marcate.
În cazul în care nu a fost făcută plata anticipată iar trecerea s-a efectuat pe benzile pentru cei care deja au achitat taxa de pod, aceasta poate fi achitată ulterior trecerii printr-unul din canalele puse la dispoziție, până la ora 24:00 a zilei următoare trecerii.
CNAIR recomandă șoferilor să evite plata taxei în stația de taxare, pentru a evita statul la cozi.